Concurs la Parchetul Curții de Apel Constanța

25 Apr, 2015 14:47
ZIUA de Constanta
2546
Marime text
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante – consilier principal (economist) din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Poate participa la concurs persoana care:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
- are studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialitatea ştiinţe economice;
- are minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor absolvite;
- nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
Concursul se organizează la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cu sediul în str. Smârdan nr. 10C, Constanţa, în data de 22 mai 2015, ora 11ºº (proba scrisă). Interviul se va susţine în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii