Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA angajează telefonist! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

ro

19 Feb, 2024 13:13 13760 Marime text
 
 
 
Direcția Națională Anticorupție organizează concurs/examen în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a unui post vacant de execuție de muncitor calificat I, în cadrul Biroului logistic și parc auto din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ (personal contractual, cu atribuții de telefonist)
 
Concursul/examenul va avea loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, Piața Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1 și va consta în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, după cum urmează:
 
- 12 martie 2024, ora 10:00 – proba scrisă, constând în testarea cunoștințelor teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul;
 
- 18 martie 2024, ora 10:00 – interviul, constând în testarea abilităților, aptitudinilor și motivației candidaților.
 
Condiții de ocupare a postului:
 
Condițiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/2022:
 

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
 
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
 
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
 
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
 
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

 
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
 
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
 
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
 
Condiții specifice:
 
Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
vechime în studiile solicitate: minimum 5 ani;
vechime în specialitatea solicitată de telefonist: 1 an;
cunoștințe/curs de perfecționare/specializare/pregătire de specialitate în activitatea de telefonist, dovedite cu certificat/diplomă de absolvire;
abilități în utilizarea calculatorului – nivel începător (utilizare Office: Word, Excel, Internet, poștă telefonică), dovedite prin certificate/diplome/atestate specifice.
 
Durata normală a timpului de lucru este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână.
 
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București, str. Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1, în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului (în perioada 19 februarie 2024 - 04 martie 2024, între orele 10:00-14:00), și vor fi însoțite de următoarele acte:
 
a) formular de înscriere la concurs (pus la dispoziție de Serviciul resurse umane, perfecționare profesională și documentare);
 
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
 
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
 
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
 
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale; în acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul anterior datei de susținere a probei scrise);
 
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
 
h) curriculum vitae, model comun european.
 
Copiile actelor prevăzute mai sus, se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
 
Dosarele de concurs se depun personal sau pot fi transmise de candidați prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică.
 
În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute mai sus, în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
 
Transmiterea documentelor prin poșta electronică se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
 
Calendarul concursului:
 
19 februarie 2024 – 4 martie 2024, între orele 10:00-14:00– depunerea dosarelor de înscriere la concurs;
6 martie 2024 – afișarea și publicarea rezultatelor selecției dosarelor de înscriere;
7 martie 2024 – ultima zi de depunere a contestațiilor împotriva rezultatelor selecției dosarelor de înscriere;
8 martie 2024 – afișarea și publicarea rezultatelor după contestații;
12 martie 2024, ora 10:00 – proba scrisă;
13 martie 2024 – notarea probei scrise și publicarea rezultatelor;
14 martie 2024 – ultima zi de depunere a contestațiilor împotriva rezultatelor la proba scrisă;
15 martie 2023 – afișarea și publicarea rezultatelor probei scrise, după soluționarea contestațiilor;
18 martie 2024, ora 10:00 – interviul;
19 martie 2024 – notarea interviului și publicarea rezultatelor;
20 martie 2024 – ultima zi de depunere a contestațiilor împotriva rezultatelor la interviu;
21 martie 2024 – afișarea și publicarea rezultatelor după contestații;
22 martie 2024 – afișarea și publicarea rezultatelor finale ale concursului.
 
Atribuțiile
 
postului vacant de execuție de muncitor calificat I, cu atribuții de telefonist, în cadrul Biroului logistic și parc auto din cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ
 
1. Asigurarea operativă a tuturor legăturilor telefonice;
2. Informarea operativă a șefilor ierarhici privind defecțiunile în sistemul de telefonie și luarea măsurilor pentru înlăturarea acestora;
3. Actualizarea permanentă a listei cu numerele de telefoane interioare ale personalului instituției;
4. Păstrează secretul convorbirilor; nu ascultă convorbirile în curs de efectuare;
5. Respectă instrucțiunile de exploatare a centralei telefonice;
6. Răspunde de inventar și asigură ordinea la camera centralelor;
7. Verifică zilnic, la intrarea în post, modul de funcționare a echipamentelor, sesizează operatorul de telefonie pentru remedierea defecțiunilor și/sau anunță existența acestora șefului direct;
8. Respectă orele de program, evitând întârzierile și plecările din timpul orelor de serviciu fără motive întemeiate;
9. Preia atribuțiile colegilor de birou în situația în care aceștia se află în imposibilitatea de a le îndeplini (concediu de odihnă, concediu de incapacitate de muncă, delegații, concediu fără plată, suspendare, detașare etc.).
 
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 021.312.14.97/ int. 2657, e-mail de corespondență resurseumane@pna.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii