IGSU Pompierii au gestionat peste 1.600 intervenții într-o singură zi!
IGSU: Pompierii au gestionat peste 1.600 intervenții într-o singură zi!Joi, 14 decembrie, la nivel național, pompierii militari au gestionat cu promptitudine 1.636 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților și a bunurilor acestora.
Cele mai multe intervenții au fost desfășurate de către echipajele SMURD, care au asistat medical peste 1.300 de persoane, în urma celor 1.348 de solicitări pentru acordarea de prim ajutor. Totodată, în perioada de referință au fost salvate 16 persoane din situații critice, transmite IGSU.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 65 de incendii înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care, echipajele operative au intervenit în 223 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, fenomene hidrometeorologice și alte situații de urgență.
În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate în data de 14 decembrie 2023, în intervalul orar 07.00 – 21.00, s-au înregistrat efecte în 4 localități din județul Satu Mare, unde pompierii au acționat pentru evacuarea apei dintr-o casă, 5 curți, o bază sportivă și un garaj. De asemenea, pe un drum județean (DJ 172D/BN), traficul rutier a fost temporar blocat din cauza apei acumulată pe carosabil.
Nu uitați! Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Fiți prevăzători! Respectați recomandările transmise pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și prin aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play, mai transmite sursa citată.
Citește și:
Incendiu cu final tragic în Giurgiu!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp