Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:48 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Municipal Medgidia scoate la concurs două posturi. Vezi criteriile

ro

28 Oct, 2024 12:13 958 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels
 
 
Spitalul Municipal Medgidia organizează, în conformitate cu prevederile OMS nr. 166/2023, concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două posturi vacante cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea chirurgie general,  în cadrul Ambulatoriului integrat – Cabinet chirurgie generală.


Conditii generale

Candidații trebuie să aibă are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România și să cunoască  limba română, scris şi vorbit, să aibă  vârsta minimă reglementată de prevederile legale și capacitate  deplină de serviciu.

De asemenea, candidații trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile medicale abilitate, să îndeplinească condiţiile de studii, şi după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs.

Aceștia nu trebuie să fi fost condamnați definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în c
are a intervenit reabilitarea.

În plus, nu trebuie să execute  o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.


Totodată, candidații nu trebuie să fi comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice

Candidații trebuie să aibă diploma de medic sau diploma de licență în medicină, certificat de confirmare în specialitatea chirurgie general, certificat de membru al Colegiului Medicilor și aviz liberă practică pentru anul în curs.

Ce documente va conține dosarul de concurs?

a) formularul de inscriere la concurs, conform modelului prevazut in anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice (HG nr. 1.336/2022);

b) copia de pe diploma de licenta si certificatul de confirmare în specialitate;
c) copie a certificatului de membru al organizatiei profesionale cu viza pe anul in curs;
d) dovada/inscrisul din care sa rezulte ca nu i-a fost aplicata una dintre sanctiunile prevazute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 la ordinal 166/2023;
f) certificat de cazier judiciar sau, dupa caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) certificatul de integritate comportamentala din care sa reiasa ca nu s-au comis infractiuni prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificarile ulterioare, pentru candidatii inscrisi pentru posturile din cadrul sistemului de invatamant, sanatate sau protectie sociala, precum si orice entitate publica sau privata a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane in varsta, persoane cu dizabilitati sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizica sau evaluarea psihologica a unei persoane;
h) adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare, eliberata de catre medicul de familie al candidatului sau de catre unitatile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului;
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, aflate in termen de valabilitate;
j) copia certificatului de casatorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, dupa caz;
k)curriculum vitae, model comun european.

Documentele prevazute la lit. d) si f) sunt valabile 3 luni si se depun la dosar in termen de valabilitate.

Taxa de concurs : 150 lei. Plata se face la casieria Spitalului Municipal Medgidia.

Etapele concursului

Concursul va avea următoarele etape: selecția dosarelor de înscriere și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevazuta in anexa nr. 3 la ordin;( Proba A);proba scrisă;(Proba B) și proba clinică/practică;(Proba C).

Rezultatele selecției dosarelor de concurs și punctajul rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare ( proba D) se afișează cu mențiunea ‘’ admis” sau ‘’respins”, însoțită după caz, de motivul respingerii, la sediul Spitalului și pe site-ul unității.

Sunt declarați admiși candidații care au obținut minimum 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba clinică/practică.
Se pot prezenta la următoarea etapă, numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.


Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de medic specialist chirurgie generală, se va organiza la sediul unității.


Selecția dosarelor

 Dosarelor de participare la concurs se pot depune până în 08.11.2024, ora până la ora 11.00
Selecția dosarelor va fi în data de 11.11.2024;  iar rezultatele se vor afișa în data de 12.11.2024.
Contestațiile se vor putea depune în perioada 13.11.2024, până la ora 11.00.
Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la contestațiile privind rezultatele selecției dosarelor va fi în data de 14.11.2024.

Proba scrisă

Susținerea probei scrise de către candidații selectați va fi în data de 18.11.2024, ora 10,00, urmând ca în data de 19.11.2024 să se afișeze rezultatele.
Contestațiile se pot depune în data de  20.11.2024, până la ora 11,00, iar în data de 21.11.2024 se vor soluționa și afișa rezultatele contestațiilor.

Proba clinică/practică

Proba clinică/practică se va susține în data de 22.11.2024, ora 10.00
Afișarea rezultatelor  va fi în data de 25.11.2024 , iar contestațiile se vor putea depune în perioada 26.11.2024, până la ora 11.00
Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la contestațiile privind proba clinică/practică va fi în data de 27.11.2024.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de  28.11.2024.
 
Informații suplimentare se pot obtine de la sediul instituției : Medgidia, Str. Ion Creangă nr.18 si de pe site-ul Spitalului Municipal Medgidia – www.spitalmedgidia.ro.

Tematica de concurs și Bibliografia sunt cele de medic specialist în specialitatea postului și se află pe site-ul Ministerului Sănătății www.ms.ro.



Citește și:
Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Constanța angajează. Vezi calendarul concursului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii