Vezi aici condiţiile de participare Examen de atestare pentru detectivii particulari
Vezi aici condiţiile de participare: Examen de atestare pentru detectivii particulari
18 Feb, 2015 16:07
ZIUA de Constanta
2027
Marime text
Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti, cu sediul în capitală, Calea Victoriei nr. 19, sectorul 3, organizează, pe 17 martie, la ora 12.00, examen pentru atestarea profesională a calităţii de detectiv particular, cu respectarea Metodologiei, Bibliografiei şi Ghidului de interviu elaborate de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, nr. 83542/07.07.2006.
Candidaţii vor prezenta, până pe 9 martie, la camera nr. 2 din punctul de control acces în Direcția Generală de Poliție a municipiului București, următoarele documente: cerere de participare la examen; avizul de principiu eliberat de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti; certificatul de cazier judiciar, cu mențiunea „participare la examenul de atestare profesională ca detectiv particular“; fişa medicală pentru atestarea calităţii de detectiv particular, conform prevederilor Ordinului MAI nr. 724 din 9.07.2005; avizul psihologic; copii legalizate ale documentelor de studii, conform Legii nr. 329/2003 rep., CV, declarație notarială din care să rezulte că nu desfășoară activități care să implice autoritatea publică a statului, actul de identitate al candidatului (original şi copie xerox); certificat de naștere şi certificat de căsătorie, după caz, în original și copie; dovada achitării la casieria D.G.P.M.B. a tarifului (139,28 de lei) pentru susţinerea examenului.
Candidaţii vor susţine o probă scrisă (test-grilă cuprinzând 18 întrebări) şi un interviu (pentru candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 021.311.20.21, int. 22684 sau 22408, în fiecare zi de luni, între orele 10.00 - 12.00, și de miercuri, între orele 12.00 - 14.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii