Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carnea de vită - un deliciu

ro

30 Jun, 2023 15:33 1902 Marime text

Dintre toate tipurile de carne, cea de vită iese în evidență. Poate fi gătită în sânge, mediu sau bine făcută, fiind comestibilă în toate cazurile. De asemenea, există o varietate de preparate de vită, de la friptură, până la burgeri. Este un tip de carne foarte versatil, care poate fi servit în funcție de gusturile oricărei persoane.
 
Carnea de vită este vedeta unei farfurii, însă preparatele care se realizează cu ajutorul ei sunt greu de făcut. Totuși, gătită de cine trebuie și cum trebuie, carnea de vită este un deliciu. În acest articol vom vorbi despre tot ce trebuie să știi despre aceasta și vom enumera câteva rețete populare.

Avantajele consumului de carne de vită

Acest tip de carne conține proteine de înaltă calitate, necesare pentru funcționarea optimă a organismului. Este o sursă foarte bună de nutrienți esențiali corpului uman. Conține și o varietate de minerale precum fier, zinc sau vitamine precum B12. Când gătești carne de vită ai trei opțiuni principale de preparare: prăjită, fiartă și făcută la cuptor. În toate cele trei cazuri preparatul păstrează o aromă pregnantă și o textură suculentă. Gustul cărnii este foarte diferit de oricare alt tip de carne.
 
Carnea de vita este foarte versatila când vine vorba de preparare. Poate fi utilizată într-o varietate de rețete. Combinațiile posibile pot satisface orice preferințe sau gusturi. Există câteva părți mai comune ale cărnii care se regăsesc în majoritatea preparatelor:
 
a. File mignon
Fileul de vită este situat în partea dorsală și este popular pentru frăgezimea cărnii. Are o textură fină și un gust delicat. Fiind un preparat atât de apreciat, fileul de vită are și un preț mai ridicat.
 
b. Mușchi de vită din zona posterioară
Mușchiul de vită este o parte care se gătește la foc mic, pentru o perioadă mai lungă de timp. Este adesea copt sau preparat într-o oală pentru gătirea lentă. Se regăsește în tocănițe alături de carnea de mânzat. În urma gătirii, rezultă o carne suculentă și fragedă.
 
c. Cotletul
Cotletul este partea situată în zona coastelor și este una dintre cele mai populare părți gătite la grătar. Datorită grăsimii pe care o are, această parte poate fi gătit doar cu condimentele de bază și servită individual.

 
d. Mușchiul de vită din umăr
Este foarte asemănător mușchiului din partea posterioară. Totuși, mușchiul din umăr este o parte cu mai multă fibră și aromă. În general, se gătește lent, la foc mic și este folosită în supe sau tochituri. În urma gătirii devine foarte fragedă.
 

Rețete cu carne de vită

1. Beef Wellington
Acesta este unul dintre cele mai populare preparate din carne de vită. Ingredientele principale sunt mușchiul de vită și ciupercile. Acestea sunt asezonate cu sare, piper și cimbru. De asemenea, se folosește și ceapă roșie și vin roșu pentru preparare. Carnea este învelită în ciuperci și într-un strat de foietaj. Tot ansamblul se pregătește la cuptor și se servește alături de legume.
 
2. Tagliata de vită
Această rețetă este simplă, gustoasă și se prepară foarte repede. Se gătește o bucată de vrăbioară asezonată cu sare. Carnea se poate găti după preferințe, deoarece nu influențează gustul final al preparatului. După gătire, carnea se taie felii subțiri și se așează pe un pat de rucola, parmezan și roșii. Unele persoane preferă să servească preparatul alături de pâine. Peste tot preparatul trebuie presărată sare pentru a face gustul să fie mai intens.
 


3. Carne trasă
Pentru această rețetă se folosește mușchiuleț de vită din zona posterioară. Carnea este condimentată cu sare, piper și cimbru și este ambalată într-o folie de aluminiu alături de roșii, ardei și usturoi. Carnea se gătește pentru mai mult timp la temperatură mică. În urma gătirii, cu ajutorul unor furculițe trebuie trasă carnea în bucățele mici. Rezultatul se poate folosi în sandvișuri, burgeri sau alături de o varietate de garnituri.
 
Carnea de vită poate fi un preparat foarte pretențios. Totuși, dacă este gătită corespunzător, gustul o sa te surprindă.

Sursa foto: pexels.com
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii