Hotelul Viva**** Nisipurile de Aur, secretul unei vacanţe de neuitat Aceeaşi Mare Neagră. Ce au ei şi nu avem noi? (galerie foto)
Hotelul Viva**** Nisipurile de Aur, secretul unei vacanţe de neuitat: Aceeaşi Mare Neagră. Ce au ei şi nu avem
09 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2074
Marime text
Sezonul estival este deja în moarte clinică pe litoralul românesc, iar acest lucru nu mai surprinde pe nimeni. Unii hotelieri îşi freacă mâinile a câştig după (nici) cele trei luni de vară, în care au încercat - prin orice mijloace - să strângă banii cât alţii în 12. Alţii însă, mai ghinionişti, speră că anul viitor va fi mai bine. Dar nu va fi! Până când nu vom învăţa să facem turism!
Septembrie la Marea Neagră. A lor!
Început de septembrie. Vreme caldă, însă crivăţul începe deja să îşi ia în primire teritoriul. Staţiunile din sudul litoralului sunt din ce în ce mai goale, mai sărace, mă lipsite de viaţă. Mergând mai spre sud, pe linia ţărmului Mării Negre, la vecinii bulgari, vedem că situaţia este cu totul alta, deşi vremea este la fel ca în România. Vremea da, dar nu şi vremurile. Ei au acceptat că au potenţial şi au ales să îl valorifice la maximum! Au înţeles că soluţia de a face bani nu este prin a păcăli turiştii, ci prin a-i atrage şi a-i fideliza. Au priceput cum stă treaba şi cum că soluţia ieşirii din criză este aceea de a aduce banii turiştilor din ale ţări, şi nu rotirea aceluiaşi leu. În timp ce noi ne strofocăm să oferim servicii decente la preţuri de lux, ei oferă servicii de lux la preţuri decente.
Nu am crezut în acest „vis bulgăresc“ până când nu l-am testat. Şi, pentru a fi siguri că facem cea mai înţeleaptă alegere, am apelat la serviciile unei agenţii de turism care a căpătat deja notorietate datorită profesionalismului şi a gradului ridicat de încredere cu care a fost cotată de-a lungul anilor: Alma Tours. O echipă tânără şi foarte bine pregătită, care a înţeles exact ceea ce ne doream şi care ne-a prezentat cea mai potrivită ofertă. Aşa am ajuns la Hotelul Viva****, de la Nisipurile de Aur. Iar ceea ce am găsit aici a depăşit cu mult nivelul aşteptărilor noastre.
Construit în urmă cu 11 ani, interiorul hotelului a fost reamenajat anul trecut. De altfel, aici, în fiecare an, profitul încasat se reinvesteşte sporind confortul şi calitatea serviciilor. Toate cele aproximativ 260 de camere au fost renovate, iar mobilierul şi obiectele sanitare înlocuite cu produse de cea mai bună calitate. De la calitate nu se face rabat aici, mai ales că cei mai mulţi turişti veniţi şi reveniţi la Viva sunt din Germania, apoi Rusia, Olanda şi Franţa, ţări pe care nu le putem suspecta că nu recunosc un lucru bine făcut.
Încă un lucru pe care în România nu l-am întâlnit este că, la ora cinei, toată conducerea hotelului era aliniată în faţa uşii de la intrare, întâmpinând oaspeţii şi întrebându-i cum se simt, dacă mai au nevoie de ceva. Directori, îmbrăcaţi la patru ace, se plimbau printre oaspeţi, luând „la cald“ pulsul turismului, întrebându-i cum se simt în concediu, dacă mai au nevoie de ceva sau dacă pot face orice pentru a le face şederea mai plăcută. Restaurantul, încăpător, foarte curat. Despre mâncare aş putea scrie multe, însă mă voi rezuma la câteva atribute: din abundenţă proaspătă şi făcută numai cu ingrediente de calitate, pentru toate gusturile. Personalul - foarte bine pregătit şi gata să îţi sară în ajutor. Recepţionerele vorbeau fluent cam patru limbi... inclusiv debarasatorii, mereu zâmbitori, ştiau cel puţin o limbă străină, putând să le răspundă turiştilor atunci când cereau o informaţie. Cele trei restaurante, plus barul de la piscină erau extrem de bine aprovizionate, iar personalul era permanent la dispoziţia clienţilor. Managerul hotelului Viva****, Kostadin Terziev, ne-a mărturisit că, pentru anul viitor, are planuri mari: construirea altui restaurant, deşi cel mai nou a fost reamenajat chiar anul acesta. „Soare, mare, cazare şi mâncare se găsesc peste tot. Important este cum fidelizăm turiştii şi cum îi facem să revină aici şi să ne recomande mai departe. Calitatea serviciilor şi multitudinea opţiunilor de petrecere a timpului liber fac diferenţa în turism“, ne-a explicat Kosta.
Un alt element pe care l-am întâlnit în alte ţări, dar pe care România încă nu îl înţelege, este segmentul de entertainment. La Viva, zilnic, o trupă de animatori, să îi numim astfel, aveau pregătite mai multe programe, pentru copii, pentru tineri, pentru vârstnici, în definitiv, pentru toate gusturile, astfel că nici nu era timp de plictiseală! În imensa piscină sau de pe margine, toţi erau, vrând nevrând, implicaţi în jocuri, în distracţie.
Într-un cuvânt: o vacanţă reuşită, pentru că am făcut cea mi bună alegere. Am ales echipa cu suflet de la Alma Tours, care ne-a ghidat către hotelul cu cel mai bun All Inclusive de pe litoralul bulgăresc: Hotel Viva****, unde am petrecut câteva zile de neuitat, dar, cel mai important, un sejur în care am putut face comparaţia între turismul adevărat şi cel făcut doar pentru a avea o ocupaţie...

Alma Tours ne-a oferit soluţia pentru o vacanţă reuşită

Cele mai bune servicii la Hotel Viva****, Nisipurile de Aur

Trupă de entertainment în fiecare hotel din staţiune. Pe când şi la noi?
Un alt element pe care l-am întâlnit în alte ţări, dar pe care România încă nu îl înţelege, este segmentul de entertainment. La Viva, zilnic, o trupă de animatori, să îi numim astfel, aveau pregătite mai multe programe, pentru copii, pentru tineri, pentru vârstnici, în definitiv, pentru toate gusturile, astfel că nici nu era timp de plictiseală! În imensa piscină sau de pe margine, toţi erau, vrând nevrând, implicaţi în jocuri, în distracţie.
Într-un cuvânt: o vacanţă reuşită, pentru că am făcut cea mi bună alegere. Am ales echipa cu suflet de la Alma Tours, care ne-a ghidat către hotelul cu cel mai bun All Inclusive de pe litoralul bulgăresc: Hotel Viva****, unde am petrecut câteva zile de neuitat, dar, cel mai important, un sejur în care am putut face comparaţia între turismul adevărat şi cel făcut doar pentru a avea o ocupaţie...
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii