Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:12 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziare.com Standul Simex de la Salonul Internaţional de Mobilă, vizitat de Ambasadorul Rusiei la Bucureşti

ro

16 Sep, 2016 13:00 3452 Marime text

Compania Simex adresează cordiale mulţumiri Excelenţei Sale Domnul Valery KUZMIN, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotentiar al Federaţiei Ruse în România, pentru acceptarea invitaţiei companiei noastre de a vizita Standul Simex, din cadrul Salonului Internaţional de Mobilă „BIFE-SIM 2016“, organizat în incinta Complexului Expoziţional Romexpo, se arată pe ziare.com.

Prezenţa Excelenţei Sale Domnul Valery KUZMIN constituie un deosebit privilegiu pentru compania Simex şi subliniză cooperarea activă dintre Ambasada Federaţiei Ruse în România şi compania Simex, în calitate de exportator cu tradiţie pe piaţa rusească.

Compania Simex este unul dintre cei mai mari producatori şi distribuitori de mobilă românească, din lemn masiv, în Rusia, iar în cele peste două decenii de activitate pe această piaţă, ne-am bucurat de o reală susţinere din partea Ambasadei Ruse în România, care a facilitat în permanenţă dezvoltarea parteneriatelor comerciale între mediul de afaceri românesc şi cel din Rusia.

Piaţa de mobilă din Rusia prezintă un potenţial comercial remarcabil pentru compania noastră şi suntem recunoscători Excelenţei Sale Domnul Valery KUZMIN pentru susţinerea companiilor româneşti în vederea unei excelenţe valorificări a oportunităţilor de afaceri romano-ruse.

Transmitem înalta noastră consideraţie şi recunostinţă Excelenţei Sale Domnul Valery KUZMIN şi Ambasadei Federaţiei Ruse în România pentru întreg demersul de susţinere a companiei Simex şi a mediului de afaceri autohton în realizarea obiectivelor de dezvoltare a activităţii de export în Federaţia Rusă.


Articol preluat integral de pe ziare.com.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii