Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi, ninsori, vânt și vreme deosebit de rece! Ce spun meteorologii

ro

03 Apr, 2023 10:29 1528 Marime text
foto: Pexels
Se strică vremea în România! Au fost anunțate Un cod Galben și unul Portocaliu de către meteorologi. 

Codul Galben este valabil în intervalul 03 aprilie, ora 23 – 05 aprilie, ora 10.00.

Fenomene vizate sunt cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece. 

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40...50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55...65 km/h și pe arii restrânse 70...75 km/h.
    
Notă: Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte.


 
Meteorologii au emis și cun Cod Portocaliu. 

Atenționare meteo este valabilă în  04 aprilie, ora 02 – 04 aprilie, ora 22.00, cînd sunt anunțate ninsori abundente în Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1400 m.



 În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent (30...50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii