Cod portocaliu de ninsori și viscol pentru 14 județe din nordul și centrul țării! Codul galben se menține în rest!
Cod portocaliu de ninsori și viscol pentru 14 județe din nordul și centrul țării! Codul galben se menține
13 Nov, 2016 12:07
ZIUA de Constanta
2785
Marime text
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică atenţionări cod portocaliu de ninsori şi viscol ce vizează 14 judeţe din nordul şi centrul ţării, restul teritoriului fiind sub atenţionare cod galben.
Duminică, 13 noiembrie, între orele 09.00 - 20.00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului în sud, est şi centru şi ninsori moderate cantitativ în nord şi centru.
Astfel, potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h şi pe arii restrânse vor atinge 80...90 km/h.
În nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.
Tot duminică, în intervalul orar 11.00 - 18.00, o avertizare cod portocaliu de viscol puternic va viza zona montană înalta a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, iar în nordul Moldovei vor fi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite.
Potrivit ANM, la munte va continuă să ningă, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu precădere la altitudini de peste 1400 m, vântul va suflă tare, cu peste 90...100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpadă, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În judeţele Suceava, Neamţ şi Botoşani vor fi ninsori în general însemnate cantitativ şi local viscolite, determinând temporar o scădere semnificativă a vizibilităţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii