Cod portocaliu în Dobrogea! Averse torențiale și vijelii puternice
Cod portocaliu în Dobrogea! Averse torențiale și vijelii puternice
27 Jul, 2022 14:07
ZIUA de Constanta
1525
Marime text



- În nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80...90 km/h) și izolat grindină.
Sunt anunțate vijelii în Dobogea! Astăzi, 27 iulie între orele 14:00 și ora 22:00, în jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80...90 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...35 l/mp.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea recomandă pentru siguranța cetățenilor și pentru protejarea bunurilor, următoarele:
- Îndepărtează obiectele, copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
- Nu uita regula de salvare 30/30: adăpostește-te în interiorul unei clădiri dacă, după ce ai văzut un fulger nu reușești să numeri până la 30 înainte de a auzi un tunet.
- Fii atent la alertele și avertizările autorităților (Ro-alert, meteo, aplicația DSU)
- Dacă ești în mediul urban, adăpostește-te imediat într-o clădire, pentru a evita riscul lovirii de către obiecte, pomi/crengi, stâlpi etc.
- Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
- Evită drumurile inundate (mers, șofat)! Un curent de apă adânc de doar 15 cm. te poate dezechilibra, iar unul adânc de peste 30 cm poate lua un autoturism.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii