Constanța. Vreme de toamnă cu ploaie, burniță, ceață, temperaturi mici

11 Nov, 2016 06:32
ZIUA de Constanta
2440
Marime text
Pe parcursul zilei, valorile termice, în creştere uşoară faţă de intervalul precedent, se vor situa în jurul celor normale în a doua decadă a lunii noiembrie, potrivit meteoplus.
Cerul va fi variabil spre parţial noros, în primele ore izolat va fi ceaţă, în sud-est vor fi posibile ploi slabe sau burniţă, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade.
Începând de seara, însă, aria de nebulozitate se va extinde şi va cuprinde toată ţara, va ploua pe arii extinse în vest şi în sud-vest, unde se vor cumula în medie 10...15 l/mp, apoi local şi în restul teritoriului.
În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile.
Vântul se va intensifica în vest, în sud şi în centru, iar viteze mai mari, izolat de peste 60 km/h, vor fi în sudul Banatului şi la munte.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între -6...-4 grade în estul Transilvaniei şi 8...9 grade în Banat.
Maxima zilei va ajunge la Constanța la 11 grade.
Acum în județ, la stațiile meteo sunt 3 grade la Hârșova, 5 la Adamclisi și Medgidia, 6 la Mangalia și 7 la Constanța.
Sursa foto: ZIUA de Constanta

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii