Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu scăpăm de ploi! A fost emisă o nouă avertizare meteo de vreme severă. Cât durează

ro

10 Jun, 2021 10:21 1836 Marime text
  • Administrația Națională de Meteorologie  anunță că vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică, valabilă astăzi, în intervalul 10 iunie, ora 12.00- 13 iunie, ora 23.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri și sâmbătă (10, 11 și 12 iunie), îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul și centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.

Desemenea, tot Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting de tip cod galben, valabilă astăzi, între orele 12.00 și 23.00.

Pe parcursul zilei de joi (10 iunie) în Oltenia, Maramureș, nordul Moldovei, local în Muntenia și în Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp..
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii