Poşta Română a plătit la bugetul de stat 163 de milioane de euro în 2014 şi 2015. Compania revine pe profit
Poşta Română a plătit la bugetul de stat 163 de milioane de euro în 2014 şi 2015. Compania revine pe profit
02 Aug, 2016 11:00
ZIUA de Constanta
3119
Marime text
Poşta Română dă semne că îşi revine! În anii 2014 și 2015, compania naţională a contribuit la bugetul de stat cu 163 de milioane de euro, bani ce reprezintă impozit pe profit, TVA aferentă contractelor comerciale, contribuție la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
În plus, Poșta Română a achitat integral, în iunie 2016, creditul de 100 de milioane de lei contractat la Eximbank în martie 2014.
Operatorul național de servicii poștale a virat la bugetul general consolidat, anul trecut, 334,6 milioane de lei (74,9 milioane de euro) din care 23%, respectiv 76 de milioane de lei (17 milioane de euro), constituind TVA aferentă contractelor comerciale. Contribuțiile la bugetele de asigurări sociale reprezintă 61,6%, respectiv 206 de milioane de lei (46,2 milioane de euro). De asemenea, impozitul pe profit achitat pentru anul 2015 se ridică la 10,5 milioane de lei (2,36 milioane de euro), potrivit Agerpres.
"Poșta Română depune eforturi substanțiale pentru menținerea disciplinei financiare și pentru asigurarea unui raport pozitiv între veniturile și cheltuielile companiei. Anii de risipă și de gestionare defectuoasă a resurselor financiare ale companiei atârnă greu în activitatea operatorului de servicii poștale. Cu toate acestea, Poșta Română a reușit să crească bugetul alocat investițiilor, esențiale pentru creșterea calității serviciilor și pentru implementarea unor proiecte noi", se arată în comunicatul Poştei Române.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii