Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:28 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se anunţă vreme rea. Apel făcut de poliţişti

ro

07 Feb, 2017 16:37 2439 Marime text

Astfel, în perioada 7 februarie, ora 11 – 9 februarie, ora 11, vor fi precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30...40 l/mp.

În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.

În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.

Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h şi izolat 65 km/h.

Reprezentanţii Poliţiei Române fac apel la conducătorii auto să se informeze cu privire la traseul pe care urmează să îl parcurgeți și să vă echipați autoturismul corespunzător. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii