Buletin de presa - 11.04.2010
Buletin de presa - 11.04.2010În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.
În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 23 evenimente, din care 5 evenimente împotriva avutului privat, 2 evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 16 evenimente de altă natură.
Bărbat găsit spânzurat într-un imobil din Constanţa
În data de 10.04.2010, ora 19:50, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, de către numita V. Anca, din Constanţa, cu privire la faptul că fratele său, V. Gheorghe, a fost găsit spânzurat într-un imobil de pe strada Traian.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că în balconul bucătăriei se află cadavrul unui bărbat identificat în persoana lui V. GHEORGHE, de 31 ani.
Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul s-a spânzurat cu un fular din material textil legat de o platbandă din balconul bucătăriei.
Cel în cauză locuia singur în imobilul unde a fost găsit decedat şi a avut mai multe tentative de suicid. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Constanţa care a constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Mihail Kogălniceanu - Prins la volan de poliţişti fără permis de conducere
În ziua de 10.04.2010, ora 14:00, un agent de poliţie din Mihail Kogălniceanu, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat că pe strada Tudor Vladimirescu către D.N.2A, circula un autoturism, marca BMW, care nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop", sens în care a trecut la urmărirea autoturismului, încercând oprirea acestuia prin semnale luminoase şi acustice însă autoturismul era condus cu viteza excesivă, fapt pentru care la intersecţia străzilor Călugăreni cu strada Daciei, conducatorul auto a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj şi s-a lovit de un zid aparţinând unui imobil de pe strada Calugăreni.
Poliţistul a ajuns imediat la locul coleziunii, ocazie cu care a constatat ca la volanul autoturismului se afla C. ION, de 42 ani, din localitate, despre care cunoştea că nu posedă permis de conducere. În autoturism se mai aflau două persoane, ambii din comuna Mihail Kogălniceanu, iar intrucât aceştia au suferit vătămări corporale s-a solicitat prezenţa unui echipaj al ambulanţei.
La faţa locului imediat după incident, mai multe persoane, rude, prieteni ai persoanelor implicate, prin injurii şi ameninţări aduse lucrătorului de poliţie, l-au impiedicat pe acesta să intervină mai departe pentru prinderea conducătorului auto. La locul accidentului au intervenit alţi lucrători de poliţie, care au asigurat preluarea celor două victime de către echipajul de ambulanţă, concomitent cu aceasta s-a trecut la urmărirea conducatorului auto C. Ion, care, cu un alt autoturism a părăsit locul comiterii accidentului, acesta fiind depistat şi reţinut în timp ce se ascundea în incinta Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. În continuare se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor care au adus injurii şi ameninţări lucrătorului de poliţie.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp