Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetati de politistii constantiei pentru vanzare si detinere de produse etnobotanice

ro

06 Apr, 2010 19:20 1052 Marime text

Ofiţerii antidrog au surprins în flagrant cinci tineri, care deţineau în mod ilicit, în vederea vânzării, 830 de plicuri de mefedronă (Special Gold) / Suspecţilor li s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, i-au surprins în flagrant, în Municipiul Constanţa, pe S. Viorel, de 29 de ani şi M. Marius, de 20 de ani, ambii constănţeni, care deţineau în mod ilicit, în vederea vânzării, 520 de plicuri de mefedronă (Special Gold), pentru care pretindeau 12.000 de lei.

Din cercetări s-a stabilit că S. Viorel, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Constanţa, ce avea ca obiect de activitate comercializarea de plante şi substanţe psihotrope de tip etnobotanic, nu a predat întreaga cantitate de substanţe din stocurile magazinului şi nici nu a distrus-o conform OUG Nr. 6/2010.

Celor doi suspecţi li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin.2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Cercetările continuă în vederea probării întregii activităţii infracţionale a celor doi suspecţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii