Comunicat de presa
Comunicat de presaAstăzi, luni 3 august, la sediul Instituţiei Prefectului Constanţa a avut loc întrunirea Comandamentului Litoral 2009.
În cadrul întâlnirii au fost abordate recalamaţiile la adresa seriviciilor oferite turiştilor, 98% dintre acestea având ca principal subiect zgomotul excesiv din staţiunile litoralului românesc. În acest sens, prefectul Tit-Liviu Brăiloiu a cerut Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului, Gărzii de Mediu şi Direcţiei de Sănătate Publică, cercetarea aspectelor reclamate şi soluţionarea acestora prin aplicarea legii, iar agenţilor economici, conştientizarea necesităţii respectului faţă de turist.
Prefect Tit-Liviu Brăiloiu: „Încă de la începutul sezonului estival am cerut implicarea dumneavoastră, cât mai eficientă, pentru a oferi turiştilor un litoral românesc de care să fim mândri. Cele 14 staţiuni nu se pot transforma peste noapte în adevărate repere pe harta turismului european, dar cu mai multă implicare, atât a dumneavoastră, directori ai serviciilor publice deconcentrate, cât şi a agenţilor economici, potenţialul litoralului românesc poate fi exploatat la adevarata valoare. O strategie eficientă de promovare a turismului poate aduce beneficii economiei românşti, însă o promovare eficientă constă, în primul rând, în oferirea de servicii de calitate. Prin intermediul mass-media cer agenţilor economici, care organizează programe artistice, sau audiţii muzicale, respectarea protecţiei turiştilor şi alinierea la standardele europene prin limitarea la nivelul maxim de zgomot stabilit prin reglementările specifice. În caz contrar vor suporta consecinţele legii."
Tot în cadrul întrunirii de azi a fost luată în discuţie posibilitatea eradicării comerţului ambulant doarece aduce un minus în imaginea turismului de la malul mării. Prefectul Tit-Liviu Brăiloiu: „Nicăieri în ţările civizate nu vom întâlni comercianţi de ocazie. Din datele pe care mi le-aţi oferit se constată o diminiare a comerţului ambulant pe plajă, dar cred că trebuie să avem în vedre eradicarea definitivă a acestuia."
Comandamentul Litoral 2009, în actuala componenţă, a fost constituit prin Ordinul Prefectului nr. 196/ 30 iunie 2009 în vederea îmbunătăţirii activităţiilor specifice perioadei estivale. Din informările săptămânale rezultă că, atât propunerile aduse în discuţie, cât şi măsurile luate au avut drept rezultat scăderea infracţiunilor, creşterea siguranţei turiştilor, precum şi îmbunătăţirea serviciilor oferite. Prin măsurile dipsuse prefectul Tit-Liviu Brăiloiu speră că la finalul sezonului estival, judeţul Constanţa va avea o evoluţie pozitivă, comparativ cu anii trecuţi, în ce priveşte gradul se satisfacere a turiştilor.
Liliana
Naclad
Director
Cancelarie
0241-
615065
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp