Idei centrale ale campaniei de constientizare YPS3 - 23.04.2009
Idei centrale ale campaniei de constientizare YPS3 - 23.04.2009MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Idei centrale ale campaniei de conştientizare YPS3
Campania de conştientizare are rolul de a crea la nivel naţional, în rândul instituţiilor publice, nivelul de cunoaştere necesar pentru a genera cerere de Manageri Publici, cerere care să ducă la o plasare cât mai rapidă a Managerilor Publici absolvenţi ai Ciclului 3.
Campania de conştientizare are rolul de a disemina oportunitatea atragerii resursei umane calificate, atât din poziţia de instituţie publică centrală, dar şi din aceea de instituţie aflată la nivel local. Obiectivul de acoperire instituţională atât în plan local cât şi în plan central este, pe de o parte important de realizat, iar pe de altă parte benefic din perspectiva realizării creşterilor calitative instituţionale, în mod omogen, la nivelul tării.
Campania foloseşte principiul dirijării tuturor energiilor către un unic modul primar informaţional pentru toţi decidenţii interesaţi, respectiv site-ul YPS. Conducătorii instituţiilor publice vor regăsi aici, într-un mediu virtual, profilele absolvenţilor, ca prim nivel de informare şi cunoaştere în lanţul decizional ulterior.
Campania comunică – în fapt – conducătorilor de instituţii care sunt beneficiile atragerii unui Manager Public, până când şi cum pot să atragă un Manager Public, cine este responsabil cu facilitarea accesului la Managerii Publici.
Campania subliniază realitatea potrivit căreia Managerii Publici se alătură eforturilor de continuare a procesului de asimilare a standardelor europene. Planificarea creşterii performanţelor şi calităţii serviciilor publice ale instituţiilor publice trebuie să cuprindă în proiectul său Managerul Public, ce combină know-how-ul şi expertiza europeană cu experienţa sectorului public din România.
În acelaşi timp, campania are rolul de a veni în completarea perspectivei suportive a ANFP - a cărei misiune este de a identifica poziţii vacante de funcţionari publici în vederea transformării acestora în poziţii de Manageri Publici - stimulând proactivitatea managerilor de instituţii care, prin recunoaşterea rolului util al atragerii unui Manager Public, să conştientizeze beneficiile reale ce rezultă din solicitarea acestei transformări.
Campania contribuie la completarea imaginii acestui grup de funcţionari publici, ca o entitate constituită din perspectiva contribuţiei la dezvoltarea corpului funcţionarilor publici în ansamblu. Din acest punct de vedere, recrutarea candidaţilor pentru proiectul YPS se realizează atât din interiorul sistemului, cât şi din afara acestuia dar, în ambele cazuri, rezultatul final trebuie să fie integrator corpului funcţionarilor publici în ansamblu.
Îngemănarea pregătirii profesionale la nivelul instituţiilor de învăţământ româneşti cu stagiile de pregătire efectuate în ţară şi în străinătate conferă absolvenţilor statutul unei resurse umane valoroase şi dezirabile, în măsura în care acest lucru este cunoscut şi înţeles.
Campania împărtăşeşte, totodată, din experienţele de succes ale conducătorilor de instituţii care, conştientizând priorităţile instituţiei/ autorităţii publice pe care o conduc, au luat decizia în anii trecuţi, de a atrage un manager public. Aceste experienţe s-au constituit în adevărate exemple de succes, ilustrând beneficiile colaborării cu Managerii Publici, beneficii reflectate prin progresele înregistrate în aceşti ani.
În acelaşi timp, campania comunică etapele de transformare parcurse de un cursant YPS în procesul formării şi devenirii sale în calitate de Manager Public. Ca element important în realizarea obiectivelor instituţionale este reflectată şi îndeplinirea obiectivelor situate la nivelul individual, campania dobândind în acest fel şi o perspectivă a mărturiilor personale şi a validărilor instituţionale. Ideea eficientizării managementului instituţiilor centrale, respectiv a celor locale, prin fructificarea potenţialului Managerilor Publici reprezintă un punct de vedere demn de luat în considerare.
În calitatea lor de agenţi ai schimbării, recrutaţi în această viziune şi formaţi ulterior în spiritul acestei idei, Managerii Publici îşi aduc o contribuţie definitorie procesului de reformă a funcţiei publice.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm să ne contactaţi la:
Email: yps@ina.gov.ro
Tel/fax: 021-314.60.66
Persoană de contact: razvan.radu@ina.gov.ro
Pentru sesizări Phare: cfcu.phare@mfinante.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp