SMURD Constanța - 2 ani de activitate şi 11.000 de misiuni
SMURD Constanța - 2 ani de activitate şi 11.000 de misiuniMii de intervenţii
Ambulanţele roşii ce străbat în viteză întreg judeţul Constanţa, realizează zeci de intervenţii zilnic, ajungând la un bilanţ remarcabil, ce impune respect oricui. În cifre, cei doi ani de activitate se pot exprima prin aprox. 11.000 de intervenţii dintre care peste 300 descarcerări, 9.800 misiuni pentru asistenţă medicală şi restul fiind alte misiuni. Statisticile indică faptul că de la înfiinţarea SMURD-ului, în august 2008 şi până în prezent, echipajele SMURD au intervenit pentru salvarea a circa 10.600 de persoane, dintre care peste 800 sunt copii. Dacă în 2008, de la inaugurare şi până la sfârşitul anului, echipele de intervenţie au avut doar 715 solicitări, numărul acestora a crescut de la an la an. Astfel, în 2009, echipajele au intervenit la 4.900 cazuri, iar în cele opt luni ale anului 2010 au intervenit la peste 5.250 de cazuri, astfel că în cei doi ani de funcţionare s-a ajuns la aprox. 11.000 intervenţii la accidente, incendii şi alte urgenţe majore. Fără modestie putem să spunem că doar un singur judeţ ne întrece în numărul de intervenţii SMURD, datorându-se faptului că numărul de echipaje este net superior judeţului nostru.
125 paramedici
În cadrul Serviciului Mobil de Urgenţe, Reanimare şi Descarcerare Constanţa lucrează 125 de subofiţeri din cadrul ISU „Dobrogea". Toţi au urmat cursurile de formare în acordarea primului ajutor calificat în efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare la Centrul Regional de Formare din cadrul ISU ,,General Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi. Totodată, în cadrul serviciului sunt şi patru instructori formatori pregătiţi de către Centrul Naţional de Formare de la Târgu Mureş.
Filozofia salvatorilor SMURD, a fost rezumată de către dr. Raed Arafat, fondatorul şi coordonatorul SMURD, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Nu ştiu cât poţi să explici ce simţi când ştii că ai salvat o viaţă sau că ai participat la salvarea unei vieţi, când vezi un om ieşind din spital pe picioarele lui, persoană care, dacă nu ajungeai la el la timp, nu ar mai fi fost printre noi. Cei care lucrează în acest domeniu au satisfacţia maximă la auzul unui singur cuvânt: Mulţumesc!".
Serviciu în slujba comunității
După doi ani de activitate, echipajele SMURD Constanţa se bucură atât de aprecierea cetăţenilor cât şi de cea a specialiştilor şi respectiv a superiorilor ierarhici. Astfel, dr. Raed Arafat, a apreciat colaborarea dintre ISU şi Unitatea de Primire Urgenţe ca fiind „ extraordinară, iar rezultatul acesteia, respectiv SMURD Constanţa, a adus un plus asistenţei medicale de urgenţă din întregul judeţ. Pompierii au învăţat foarte repede şi în ultimii doi ani au devenit cu adevărat paramedici. Astăzi, îi felicit pe toţi, şi le doresc să aibă cât mai multe echipaje de intervenţie". Dr. Arafat a adăugat „nu vă doresc multe solicitări, dar când sunteţi în misiune, faceţi-vă treaba cel puţin la fel de bine ca şi până acum. Mulţi ani înainte şi la mai mare!"
La rândul său, medicul coordonator al UPU, dr. Rodica Tudoran, a precizat că prin SMURD, s-a reuşit îmbunătățirea calității activității asistenței medicale prespitaliceşti. „Astăzi sunt cu mult mai multe intervenţii zilnice, iar cei doi ani au fost numai cu plusuri pentru echipaje, dar şi pentru cetăţeni. Periodic primim mulțumiri de la oameni care astăzi sunt în viață datorită echipajelor SMURD care nu numai că au ajuns într-un timp record la caz, dar au şi aplicat măsurile de asistență medicală de urgență necesare".
Uniforma pompierilor impune respect
Cât priveşte pregătirea paramedicilor ISU Dobrogea şi colaborarea lor cu medicii UPU, dr. Tudoran a explicat că „au fost doi ani în care am evoluat mult şi SMURD-ul a crescut atât ca număr al echipelor de intervenţie cât şi calitativ. Pompierii paramedici au evoluat enorm. La început aveau o oarecare teamă, dar au evoluat cu fiecare lună: au învăţat limbajul medical încât ştiu ce informaţii să prezinte la Urgenţă când aduc un pacient, au căpătat încredere în ei. Au fost situaţii când paramedicii au fost trimişi la cazuri dificile şi s-au descurcat remarcabil cu pacienţi în stop cardio-respirator", a explicat dr. Rodica Tudoran. Mai mult, medicul coordonator al UPU a apreciat că şi medicii au avut de învăşat de la pompieri: „în cei doi ani, disciplina militară a paramedicilor a influenţat în bine partea medicală, respectiv medicii şi asistentele, care au împrumutat ceva din rigoarea militară şi operativitatea lor".
Nu în ultimul rând, dr. Tudoran a declarat că „pentru partea medicală contează enorm faptul că sunt însoţiţi de paramedici care au uniformă respectată de populaţie. Ei merg şi lucrează în stradă, de cele mai multe ori, printre oameni care sunt agitaţi din cauza situaţiei în care se află, ori agresivi pe fondul consumului de alcool sau de diferite substanţe, iar prezenţa pompierilor SMURD induce o oarecare stare de calm astfel că echipajul poate acorda îngrijirile medicale în siguranţă".
Purtător de cuvânt,
Paula Anghel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp