Ziua Porţilor Deschise
Ziua Porţilor Deschise


Cu acest prilej, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,TOMIS" Constanţa organizează o suită de manifestări menite să marcheze aşa cum se cuvine un astfel de eveniment.
În aceste zile, Sala Tradiţiilor de la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa
cât şi cea de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,TOMIS" găzduiesc
expoziţii cu fotografii şi documente de epocă, realizate cu sprijinul
directorului Muzeului Militar Naţional „Regele
Ferdinand I", filiala Constanţa, prof. dr. Costin Scurtu. Profesorul
Scurtu a susţinut în faţa cadrelor militare, în cluburile unităţiilor,
expuneri referitoare la rolul şi acţiunile Jandarmeriei în
zonele administrative rurale ale judeţului Constanţa, până la sfârşitul
Primului Război Mondial.
Concursul sportiv „Cupa Jandarmeriei Rurale, 117 ani" aliniază peste 200 de jandarmi din Constanţa, Neptun, Medgidia şi Cernavodă, care evoluează, pe echipe, la fotbal în sală. Întrecerile, care au debutat vineri, 27 august, se vor încheia marţi, 31 august, cu premierea câştigătorilor.
Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului şi organizării Jandarmeriei rurale i-a revenit partidului conservator condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat Parlamentului în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale. Această lege a fost promulgată prin Decretul Regal nr.2919 din 30.08.1893.
Conform Istoricului Companiei de Jandarmi Constanţa, în funcţie de reorganizările admnistrativ-teritoriale, jandarmii constănţeni au fost prezenţi în zona rurală a judeţului, creând posturile corespunzătoare comunelor şi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică. Într-o perioadă frământată, la început de secol XX, jandarmii se confruntau cu o infracţionalitate ridicată.
De exemplu, în data de 1 mai 1914, Instoricul Companiei consemnează: „în comuna Hasiduluc, la ora 12 noaptea a fost bătut şi jefuit pe şosea, între km. 5-8 căruţaşul Achim Marmaşu din comuna Jurilovca, judeţul Tulcea de suma de lei 40 şi un revolver de către individual Stan Neacşu, meragiu. Actele dresate şi individual s-a înaintat Parchetului Constanţa.". Acelaşi document menţionează intervenţii ale jandarmilor în urma ploilor torenţiale, pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri publice şi private, dar şi sprijinul autorităţilor pentru intervenţia în cazul unor epidemii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp