Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bulgaria – interdicţii privind circulaţia rutieră în sezonul estival

ro

29 May, 2015 11:36 1237 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Bulgariei că, potrivit unei dispoziții a agenției bulgare „Infrastructură rutieră”, se interzice circulația autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă admisă mai mare de 12 tone (inclusiv remorci și semiremorci), cu mai mult de două osii, tehnică agricolă, tractoare și tehnică specială pentru construcții pe sectoare ale rețelei naționale de drumuri, pe toate autostrăzile şi drumurile naționale.
 
În perioada 1 iunie 2015 - 15 septembrie 2015, inclusiv, pentru zilele de vineri și duminică, interdicția este valabilă pentru următoarele intervale orare:
            - vineri: între orele 17:00 – 20:00
            - duminică: între orele 14:00 – 20:00.
 
Pentru sărbătorile legale din anul 2015, interdicţia se aplică în ultima zi lucrătoare dinainte de sărbători, în intervalul orar 16:00 – 20:00, precum şi în ultima zi de sărbătoare, în intervalul orar 14:00 – 20:00.
 
Interdicția nu este valabilă pentru autovehiculele care transportă mărfuri periculoase, produse alimentare alterabile și animale vii. Pe durata interdicției autovehiculele menționate vor staționa în afara carosabilului, fără să obstrucționeze ceilalți participanți la trafic.
 
Pentru alte informaţii de interes, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de internet www.mae.ro.
 
Totodată, se reiterează faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii