Comunicat de presă - MAE
Comunicat de presă - MAE
15 Oct, 2015 17:54
ZIUA de Constanta
1572
Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut la 15 octombrie 2015, o întrevedere cu vice-preşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, cu ocazia vizitei pe care oficialul european o efectuează în România în perioada 14-15 octombrie 2015.
Principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii au vizat demersurile la nivel european în domeniul energiei, în contextul validării, de către Consiliul European din martie 2015, a Strategiei pentru crearea unei Uniuni a Energiei şi a Raportului privind Starea Uniunii Energiei, pe care Comisia Europeană urmează să îl publice la data de 18 noiembrie 2015.
Șeful diplomaţiei române a subliniat interesul prioritar pe care România îl acordă dezbaterilor şi acţiunilor la nivel european în domeniul energiei şi a evocat implicarea activă a ţării noastre în acest proces. Ministrul Aurescu a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru crearea unei Uniuni a Energiei, apreciind eforturile întreprinse de Comisia Europeană şi de vice-preşedintele Maroš Šefčovič în acest sens.
La rândul său, vice-preşedintele Šefčovič a apreciat rolul şi sprijinul României în elaborarea şi promovarea Uniunii Energiei, ţara noastră aflându-se printre statele membre cu cea mai activă implicare în acest dosar. În acelaşi timp, a subliniat importanta continuării implicării României în procesul de implementare a obiectivelor acestei strategii, inclusiv în dezbaterile la nivel european pe tema sistemului de guvernanţă aferent Uniunii Energiei.
Ministrul Aurescu a accentuat necesitatea consolidării dimensiunii de securitate energetică, în special diversificarea rutelor şi surselor de aprovizionare, subliniind rolul pe care resursele indigene, în special cele din platoul continental al Mării Negre, care trebuie puse în valoare în mod adecvat, îl au în realizarea acestui obiectiv. A exprimat interesul României pentru viitoarele iniţiative ale Comisiei Europene care vizează consolidarea dimensiunii de securitate energetică şi a subliniat potenţialul pe care proiectele energetice prioritare ale României – BRUA (coridorul de transport al gazului natural dintre Bulgaria, România, Ungaria și Austria), AGRI (interconectorul de gaz lichefiat Azerbaidjan — Georgia — România — Ungaria), interconectările cu statele vecine, mai ales cu R. Moldova – le au în plan regional şi european. În acest sens, a pledat pentru perspective corespunzătoare de finanţare de către UE a acestor proiecte. Ambele părţi au evidenţiat importanţa continuării eforturilor comune de dezvoltare a infrastructurii energetice regionale în perspectiva realizării unei pieţe interne integrate şi funcţionale, precum şi a consolidării securității energetice europene.
Cei doi înalți oficiali au apreciat faptul că, datorită locaţiei sale strategice în Uniunea Europeană, progresele pe care România le realizează în modernizarea pieţei de energie, nu sunt numai în beneficiul propriei securităţi în aprovizionare, ci şi în beneficiul întregii regiuni, atât al statelor din Uniune, cât şi al celor învecinate. În acest context, au fost abordate modalităţile concrete în care Uniunea Energiei poate sprijini România în eforturile de accelerare a modernizării sectorului energetic şi a integrării regionale în domeniu.
Şeful diplomaţiei române a subliniat, de asemenea, importanţa cooperării la nivel regional ca element esenţial pentru politica energetică a Uniunii Europene pentru atingerea obiectivelor asumate, precum şi aprecierea pentru iniţiativa vice-preşedintelui Comisiei Europene de creare a unui cadru de cooperare dedicat regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est (grupul CESEC), care include şi state-părţi la Comunitatea Energetică.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii