Comunicat de presă - MAE Întrevederea ministrului Bogdan Aurescu cu premierul palestinian şi cu ministrul palestinian de externe
Comunicat de presă - MAE: Întrevederea ministrului Bogdan Aurescu cu premierul palestinian şi cu ministrul palestinian
19 Oct, 2015 18:05
ZIUA de Constanta
874
Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut astăzi, 19 octombrie 2015, la Ramallah, convorbiri cu prim-ministrul palestinian Rahmi Hamdallah şi respectiv cu ministrul palestinian al afacerilor externe, Riad al-Malki, aceasta fiind a doua întâlnire a celor doi miniştri în acest an, după întrevederea din aprilie din marja reuniunii ministeriale a UE cu partenerii sudici, de la Barcelona. În timpul întrevederilor au fost trecute în revistă teme vizând relaţiile bilaterale, dar şi aspecte privind evoluţiile regionale. Ambele părţi au confirmat dorinţa comună de a dezvolta atât dialogul politico-diplomatic, cât şi cooperarea economică şi sectorială.
În cadrul vizitei, cei doi miniştri ai afacerilor externe au semnat Programul de cooperare în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Palestinei, care a reconfirmat interesul celor două părţi pentru consolidarea cooperării în domeniul academic.
Şeful diplomaţiei române şi demnitarii palestinieni au convenit că o nouă sesiune a Comitetului Interguvernamental Româno-Palestinian, prezidată de cei doi miniştri ai afacerilor externe, care va fi organizată la Ramallah în prima parte a anului 2016, va constitui un bun prilej pentru a imprima un nou ritm colaborării bilaterale.
Prim-ministrul Rahmi Hamdallah şi ministrul afacerilor externe Riad al-Malki au mulţumit României pentru acordarea de asistenţă instituţională, în special pe linia MAE, dar şi în domenii precum medicina de urgenţă sau agricultura, respectiv exploatarea resurselor de apă, în care se vor dezvolta proiecte comune în continuare. În context, şeful diplomației române a subliniat că România oferă anual, începând cu anul 2012, 30 de burse tinerilor palestinieni în domeniile medicină, inginerie şi apărare civilă. A menţionat şi programul de pregătire a diplomaţilor realizat de Institutul Diplomatic Român, de care beneficiază şi diplomaţi palestinieni, respectiv asistenţa în materie de pregătire consulară şi bursele anuale oferite de Academia de Poliţie.
În cadrul întrevederilor, au fost abordate pe larg şi evoluţiile actuale din Orientul Mijlociu, cu accent pe perspectivele Procesului de pace. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. În actualul context marcat de creşterea violenţelor, şeful diplomaţiei române a pledat pentru măsuri imediate de aplanare a tensiunilor şi de condamnare comună a tuturor actelor teroriste sau de violenţă care subminează stabilitatea şi securitatea regională. De asemenea, a exprimat disponibilitatea şi deschiderea României de sprijini evoluţii pozitive pentru reluarea negocierilor directe, subliniind că abordările unilaterale nu pot conduce la soluţii durabile.
În discuţii a fost abordat, de asemenea, dosarul sirian, mai ales în contextul intervenţiei militare ruse, care complică trecerea spre o soluţie negociată, politică, a crizei siriene.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii