Comunicat MAE - Informaţii actualizate referitoare la accidentul rutier produs în Turcia

15 Mar, 2016 13:20
ZIUA de Constanta
940
Marime text
În continuarea informaţiilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe privind accidentul rutier din Turcia, produs la data de 14 martie 2016, precizăm următoarele:
Echipa consulară mobilă şi reprezentantul Consulatului Onorific al României la Antalya s-au deplasat în cursul zilei de 14 martie 2016 la unităţile spitaliceşti din localităţile Manavgat şi Antalya, în vederea asigurării asistenţei consulare pentru victimele accidentului rutier şi monitorizării stării de sănătate a acestora. Pe baza datelor obţinute la faţa locului şi conform discuţiilor purtate cu personalul medical, MAE transmite următoarele informaţii actualizate privind starea lor de sănătate a victimelor:
- La spitalul de stat din Manavgat se află în prezent internaţi 9 cetăţeni români. Starea lor de sănătate este stabilă, aceştia aflându-se, în continuare, sub supraveghere medicală. Unul dintre cetăţenii români a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind gravă, dar stabilă.
- Un cetăţean român a fost transportat de urgenţă la un spital privat din Antalya, aflându-se în prezent la secţia de terapie intensivă, cu multiple leziuni, medicii urmând să stabilească dacă acesta poate fi operat la coloana vertebrală în cursul zilei de astăzi.
- Altă persoană de cetăţenie română se află internată într-un alt spital din Antalya, aceasta suferind o operaţie de şold în după-amiaza zilei de 14 martie 2016.
- Alte trei persoane au fost externate, aflându-se în afara oricărui pericol și sunt în prezent cazate la un hotel din localitatea Manavgat.
Echipa consulară mobilă și reprezentantul Consulatului Onorific al României la Antalya menţin dialogul constant atât cu victimele accidentului rutier, cât şi cu personalul medical, continuând demersurile de asistenţă consulară.
Menţionăm, totodată, că repatrierea cetăţenilor români răniţi se va efectua în mod etapizat, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a acestora.
Referitor la repatrierea trupurilor neînsufleţite ale celor doi cetăţeni români decedaţi în accidentul rutier, precizăm că, după finalizarea tuturor procedurilor specifice, familiile acestora vor decide asupra modalităţilor de repatriere. Ambasada României la Ankara va asigura asistenţa necesară conform competenţelor legale. În acest sens, echipa consulară mobilă se află în legătură permanentă cu familiile acestora.
Celula de criză îşi continuă activitatea şi menţine în permanenţă legătura cu Ambasada României la Ankara, cu echipa consulară mobilă, cu ataşatul de interne de la Ankara, precum şi cu reprezentantul Consulatului Onorific al României în Antalya.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii