Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Întâlnirea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg

ro

02 Dec, 2015 17:47 1037 Marime text
Întâlnirea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut astăzi, 2 decembrie 2015, o întâlnire cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Cu acest prilej, l-a asigurat pe Secretarul General al NATO de angajamentul ţării noastre ca Aliat responsabil, evidenţiind participarea consistentă a României la misiunea Resolute Support din Afganistan, precum și angajamentul României pentru creșterea bugetului dedicat apărării.

În contextul provocărilor actuale de securitate, ministrul Lazăr Comănescu a susținut consolidarea securității și stabilității flancului estic al NATO, evocând în acest sens Declarația finală a reuniunii șefilor de stat din Europa Centrală și de Est, organizată la București la 4 noiembrie 2015.

În perspectiva Summit-ului Aliat din Polonia, din iulie 2016, șeful diplomaţiei române a apreciat ca necesară implementarea completă a Planului de acțiune al NATO pentru creșterea capacității operaționale/Readiness Action Plan (RAP). De asemenea, a subliniat că NATO trebuie să acorde o importanță sporită unei abordări strategice în regiunea Mării Negre şi continuării măsurilor de adaptare a NATO pentru descurajarea factorilor de risc. În plus, a evidențiat importanța unei abordări echilibrate din partea Alianței în răspunsul la provocările din Est și din Sud.

Ministrul Lazăr Comănescu s-a mai referit la activarea, la 1 decembrie 2015, a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est care, alături de Unitatea NATO de Integrare a Forţelor, reprezintă o componentă esențială a prezenţei Aliate pe teritoriul României. De asemenea, a informat asupra activării, până la sfârşitul acestui an, a Facilităţii antirachetă de la Deveselu, o etapă semnificativă în dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

Ministrul român al afacerilor externe a adresat Secretarului General al NATO invitația de a efectua o vizită oficială în România în cursul anului 2016, anterior Summit-ului de la Varşovia, invitaţie acceptată de înaltul oficial.

Secretarul General al NATO a apreciat rolul substanțial al României în cadrul Alianței, arătând că și-a consolidat profilul unui Aliat de încredere, care asigură contribuții conceptuale și operaționale relevante pentru securitatea euro-atlantică. Jens Stoltenberg a apreciat în mod deosebit continuarea, şi în 2016, a participării substanțiale a României în Afganistan, precum și angajamentul României de a spori bugetul alocat apărării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii