Comunicat MAE - Întrevederea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu ambasadorul Ucrainei în România
Comunicat MAE - Întrevederea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr
27 Aug, 2015 15:29
ZIUA de Constanta
916
Marime text
Întrevederea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu ambasadorul Ucrainei în România
Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a avut astăzi, 27 august 2015, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la București, Teofil Bauer, la inițiativa părții române.
Oficialii au discutat despre colaborarea dintre cele două state pe diferite paliere, remarcând parcursul ascendent al relațiilor bilaterale.
Demnitarul român a vorbit despre situația comunității românești din Ucraina, arătând că Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni acordă o atenție deosebită coagulării mediului asociativ românesc. De asemenea, a menționat faptul că în acest an, pentru prima dată, a fost organizată o a doua sesiune de finanțare, astfel încât un număr cât mai mare de asociații să aibă acces la fondurile Departamentului. În context, Angel Tîlvăr a transmis părții ucrainene că ar aprecia ajutorul autorităților locale pentru implementarea proiectelor asociațiilor românești. Totodată, a solicitat sprijinul în legătură cu desfășurarea procedurilor de amenajare a Casei memoriale Aron Pumnul și a muzeului din incinta acesteia, dedicat lui Aron Pumnul și Mihai Eminescu. În cadrul dialogului, a fost menționată și nevoia de susținere a propunerilor și proiectelor realizate de către presa de limbă română din regiunea Cernăuți.
Ambasadorul Ucrainei și-a exprimat satisfacția în ceea ce privește dialogul permanent existent privind problematica gestionată de către ministrul delegat și a remarcat abordarea constructivă, precizând că dialogul este cel care conduce întotdeauna la cele mai bune rezultate. De asemenea, și-a arătat disponibilitatea pentru o colaborare cât mai deschisă și eficientă în domeniu.
Oficialii au concluzionat că cele două comunități – română din Ucraina și ucraineană din România – constituie o punte suplimentară de legătură între state și contribuie la promovarea diversității culturale și a dialogului intercultural ca resurse ale unei societăți europene moderne.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii