Comunicat MAE - Participarea ministrului afacerilor externe la sesiunea ministerială a Comisiei NATO-Ucraina
Comunicat MAE - Participarea ministrului afacerilor externe la sesiunea ministerială a Comisiei NATO-Ucraina
02 Dec, 2015 17:41
ZIUA de Constanta
980
Marime text
Participarea ministrului afacerilor externe la sesiunea ministerială a Comisiei NATO-Ucraina
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a participat, la 2 decembrie 2015, la sesiunea ministerială a Comisiei NATO-Ucraina (NUC). Reuniunea a fost dedicată evaluării situaţiei de securitate din estul Ucrainei, precum şi discutării cooperării consolidate NATO-Ucraina.
Participanţii au accentuat importanța continuării negocierilor privind implementarea Acordurilor de la Minsk, apreciind că soluția politică este singura modalitate de realizare a unei păci durabile. În acest sens, miniștrii de externe au subliniat necesitatea obținerii, în perioada următoare, a unor progrese în domenii cheie: alegeri libere şi corecte în Luhansk şi Donetsk, conform legislaţiei ucrainene şi cu monitorizare OSCE; acces complet şi neîngrădit al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE în estul Ucrainei; acordare neîngrădită de ajutor umanitar; restabilirea controlului guvernamental deplin al Ucrainei asupra frontierei de stat.
În context, au fost salutate eforturile guvernului ucrainean în direcţia avansării reformelor interne şi a fost încurajată continuarea implementării măsurilor cuprinzătoare destinate dezvoltării bunei guvernări şi supremaţiei dreptului, precum şi pentru modernizarea şi consolidarea sectorului de securitate şi apărare.
Participanţii au reafirmat solidaritatea şi sprijinul politic şi operaţional pentru Ucraina. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat rolul ţării noastre de coordonator pentru Fondul NATO de sprijin privind apărarea cibernetică. Ministrul Lazăr Comănescu a evidenţiat şi ajutorul oferit de România în plan bilateral Ucrainei: tratamente medicale pentru personalul militar rănit şi tabere pentru copiii afectaţi de război.
România a reiterat poziţia sa de principiu privind sprijinul ferm pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional, şi nerecunoaşterea anexării Crimeei de către Rusia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii