Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Primirea de către ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a Secretarului General al Consiliului Cooperării Regionale, Goran Svilanović

ro

13 Apr, 2016 22:23 1305 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, l-a primit astăzi, 13 aprilie 2016, pe Secretarul General al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), Goran Svilanović.

Întâlnirea a avut drept scop realizarea unui schimb de opinii privind activităţile derulate de RCC la nivelul regiunii, explorarea de noi oportunităţi şi domenii de cooperare între RCC şi instituţiile competente române, evoluţiile recente din regiunea sud-est europeană, stadiul proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică a statelor din zonă.

Ministrul afacerilor externe a exprimat aprecierea pentru modul în care RCC îşi implementează obiectivele şi contribuie la întărirea cooperării la nivelul SEE ((Europa de Sud-Est). A adăugat că RCC trebuie, în acelaşi timp, să crească efectiv numărul de iniţiative concrete, care să ofere rezultate cuantificabile pentru regiune.

A subliniat, totodată, importanţa menţinerii sinergiei dintre SEECP – RCC (for politic – braţ operaţional). A apreciat comunicarea constantă a SG RCC cu instituţiile UE (inclusiv prin activitatea Biroului de Legătură la Bruxelles) şi a îndemnat ca această abordare să continue şi pe viitor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii