Comunicat MAE - Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a ambasadorului agreat al Republicii Coreea la Bucureşti
Comunicat MAE - Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a ambasadorului
07 Mar, 2016 16:12
ZIUA de Constanta
981
Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, l-a primit în audienţă, astăzi, 7 martie 2016, pe Kim Eun-joong, ambasadorul agreat al Republicii Coreea, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Coreea în România.
În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cu accent pe importanţa consolidării dialogului politic şi a cooperării economice. Partea română a încurajat o prezenţă mai solidă a companiilor sud-coreene în economia românească, exprimând, în acest sens, speranţa că, la apropiata sesiune de la Bucureşti a Comitetului mixt de cooperare industrială dintre cele două ţări, vor fi stabilite proiecte concrete de cooperare în domeniile energetic, petrolului şi gazelor naturale, IMM-urilor, industriei de apărare, comunicaţiilor şi societăţii informaţionale.
De asemenea, cele două părţi au discutat posibilităţile de extindere a schimburilor în domeniile culturii, educaţiei, turismului şi sportului, în lumina Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Coreea.
Secretarul de stat Daniela Gîtman şi ambasadorul Kim Eun-joong au avut un schimb de vederi cu referire la evoluţiile recente din regiune. Oficialul român a exprimat îngrijorarea autorităţilor de la Bucureşti faţă de testele nuclear şi balistic efectuate de R.P.D. Coreeană în acest an, acţiuni care constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii în Peninsula Coreeană, Asia de Nord-Est şi în lume. În context, a salutat adoptarea, la 2 martie 2016, de către Consiliul de Securitate al ONU, a rezoluţiei care impune noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, rezoluţie la care România a fost coautor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii