Consilierul pentru afaceri europene al cancelarului Germaniei, în vizită în România

16 Apr, 2015 20:44
ZIUA de Constanta
1083
Marime text
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, l-a primit joi, 16 aprilie 2015, pe Nikolaus Meyer-Landrut, consilier pentru afaceri europene al cancelarului Republicii Federale Germania, în contextul vizitei pe care acesta o efectuează în România. Întrevederea se înscrie în cadrul dialogului politic intens dintre România şi Germania şi al cooperării consolidate a celor două ţări la nivel european.
Discuţiile au permis aprofundarea unor subiecte de actualitate de pe agenda europeană, precum evoluţiile din Vecinătatea Estică, cu accent pe situaţia din Ucraina, pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.
Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat susţinerea pentru obiectivele europene ale Republicii Moldova şi pentru progresele realizate în vederea atingerii acestora, evidenţiind, totodată, contribuţia României la susţinerea proceselor de reformă aferente implementării Acordului de Asociere şi de Liber Schimb şi a parcursului european al Republicii Moldova. Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre perspectivele de soluţionare a dosarului transnistrean.
Au fost trecute în revistă, totodată, relaţiile UE-Ucraina, cu accent asupra necesităţii continuării reformelor şi a situaţiei de securitate din estul Ucrainei.
Cu privire la conflictul din Ucraina, cei doi oficiali au analizat cele mai recente evoluţii în implementarea Acordurilor de la Minsk din luna februarie, exprimând necesitatea unei aplicări riguroase şi integrale a prevederilor acestora.
Un alt subiect de discuţie a vizat pregătirea României pentru exercitarea primei preşedinţii a Consiliului UE, în a doua jumătate a anului 2019, ministrul român al afacerilor externe exprimând interesul pentru expertiza Germaniei şi pentru preluarea celor mai bune practici cu privire la organizarea acestui mandat, partea germană exprimând deschidere pentru împărtăşirea propriei experienţe.
Totodată, în discuţii a fost abordat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, cele două părţi convenind să rămână în contact, în vederea identificării modalităţilor de a înregistra progrese în acest dosar, în perioada următoare. Ministrul Aurescu a amintit că România îndeplineşte criteriile pentru aderare şi că acţionează deja ca membru de facto al spaţiului Schengen, asigurând cu succes securitatea unei largi părţi a frontierei externe a UE. În acest context, a evidenţiat faptul că aplicarea de către România a acelor prevederi ale acquis-ului Schengen care pot fi implementate doar odată cu dobândirea statutului de membru al Acordurilor va reprezenta o valoare adăugată pentru securitatea UE în ansamblu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii