Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:30 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări ale ministrului Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu

ro

10 Jun, 2015 21:31 1208 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 10 iunie 2015, consultări cu ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, în cadrul vizitei oficiale efectuate de acesta la Bucureşti, la invitaţia omologului român.
 
Ministrul român a salutat vizita omologului său turc, exprimându-şi încrederea că dialogul extrem de substanțial avut la București va continua în spiritul parteneriatului strategic dintre România și Turcia, ca state partenere şi aliate la nivel regional şi în cadrul NATO.
Bogdan Aurescu a subliniat că relaţia cu Turcia reprezintă una dintre priorităţile-cheie pentru România, având în vedere nivelul relaţiilor bilaterale, dialogul politic intens din ultimii ani, precum şi interesele comune ale celor două ţări, la nivel bilateral, regional şi internaţional.

„Am avut împreună cu domnul ministru Çavuşoğlu un schimb extins de vederi cu privire la palierele de aplicare a Parteneriatului Strategic şi a Planului de Acţiune aferent acestuia. Dimensiunea economică a parteneriatului nostru strategic aduce în prezent beneficii majore ambelor părţi. Împreună cu ministrul turc de externe, am încurajat dinamizarea relaţiilor economice dintre ţările noastre şi intensificarea schimburilor noastre comerciale, care acum se situează la 6 miliarde de dolari, pentru a atinge ţinta fixată în comun de 10 miliarde dolari în următorii 4-5 ani. De altfel, Turcia este primul partener comercial al României din afara UE şi al 5-lea partener la nivel global”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu în cadrul conferinței de presă.

La rândul său, ministrul Mevlüt Çavuşoğlu a evidențiat că investițiile semnificative făcute de Turcia în România nu ar fi putut fi realizate fără sprijinul autorităților române și a mulțumit pentru excelenta cooperare pe acest palier. A arătat că peste 17.000 de firme cu capital turcesc își desfășoară activitatea în România, obiectivul comun fiind ca nivelul schimburilor comerciale să își păstreze dinamica ascendentă și să atingă într-un viitor apropiat pragul stabilit în comun.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat, totodată, legăturile cultural-umane care leagă cele două ţări, subliniind aportul comunităţii de origine turcă din România la dezvoltarea societății române și la creşterea bunăstării ţării noastre. În acest sens, ministrul de externe turc a transmis mulțumiri autorităților române și poporului român pentru eforturile privind protejarea și respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, arătând că România este o țară care trebuie luată ca model în acest domeniu. Ministrul Çavuşoğlu a mulțumit pentru darea în folosință de către autorităţile române a unui teren, în Bucureşti, pentru construirea unui complex de clădiri de interes public.
 În contextul în care în 2015 se împlinesc 20 de ani de la semnarea și ratificarea de către România a Convenției-Cadru a Consiliului Europei privind minoritățile naționale, aprecierile părții turce dobândesc o semnificație aparte, a arătat ministrul Bogdan Aurescu.
Consultările dintre cei doi miniştri au evidenţiat poziţia comună în ceea ce privește agenda regională și de securitate: “securitatea la Marea Neagră și un rol crescut al NATO în regiune este extrem de important pentru ansamblul securității euro-atlantice”. Totodată, ambii oficiali au exprimat sprijinul faţă de implementarea deplină a Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea nivelului de reacţie, inclusiv în ceea ce priveşte structurile Aliate care vor fi create în ţara noastră, precum şi pentru continuarea procesului de adaptare a NATO la noile dezvoltări ale mediului de securitate.

Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a propus organizarea unei reuniuni informale trilaterale pe teme de securitate a miniștrilor de externe din România, Turcia și Polonia: „Am exprimat satisfacţia pentru cooperarea noastră bilaterală dar şi trilaterală cu Polonia în domeniul securităţii. Aceste dezbateri în format bilateral, respectiv trilateral, consolidează coordonarea noastră în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. De aceea am discutat şi am convenit să avem în acest an o întâlnire trilaterală informală la nivel de miniștri de externe din România-Polonia-Turcia pentru a consolida acest format trilateral de consultări în materie de securitate. România se va oferi să găzduiască această întâlnire în toamna acestui an”.

În linie cu măsurile de întărire a cooperării şi coordonării între cele două state în domeniul securității, cei doi miniștri au discutat și despre extinderea formatului existent de consultări la nivelul adjuncților miniștrilor afacerilor externe cu un format similar între Ministerele de Apărare ale celor două țări.

În cadrul discuțiilor o atenţie specială a fost acordată securității energetice, în contextul în care aceasta reprezintă un element cheie al echilibrului geostrategic. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat oportunitatea intensificării cooperării în acest domeniu și promovării de proiecte comune, care să corespundă intereselor celor două state, precum și priorităților strategice ale regiunii, inclusiv din perspectiva diversificării surselor de aprovizionare. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susţinerea faţă de politica UE de diversificare a surselor şi rutelor de transport, pe o piaţă europeană integrată şi deplin funcţională. „Am exprimat interesul României faţă de proiectul de interconecatre a reţelelor de energie electrică. Proiectul interconectării pentru schimbul de electricitate ar putea deschide calea spre construcţia altor inter-conectări între diferite ţări din Regiunea Mării Negre”. În cea ce privește cooperarea în regiunea extinsă a Mării Negre, ministrul român arătat ceste important ca Turcia să susţină iniţiativele UE în regiune, ceea ce va demonstra rolul strategic al Turciei în regiune şi aportul benefic al proiectelor UE.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România este consecventă sprijinului acordat Turciei în vederea aderării la UE, considerând că Turcia este pregătită să deschidă noi capitole de negociere.
Șeful diplomației române a mai evidențiat că România va prelua în luna iulie 2015 preşedinţia Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), având ca priorități: promovarea cooperării regionale în domeniul transporturilor, energiei și a combaterii crimei organizate și a evaziunii fiscale; stabilizarea şi creşterea securităţii în sud-estul Europei; reforma instituțională a OCEMN.
Cei doi miniştri au avut un schimb de opinii asupra unor dosare de actualitate şi interes pentru ambele ţări, printre care situația din Ucraina, evoluţiile din Orientul Mijlociu și acţiunile la nivel internațional împotriva terorismului.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat inițiativa României privind înființarea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, idee primită cu interes și deschidere de omologul turc, cei doi oficiali convenind să coopereze pentru materializarea proiectului.
În final, ministrul Mevlüt Çavuşoğlu a adresat omologului român invitația de efectua o vizită bilaterală în Turcia, acceptată cu plăcere de ministrul Bogdan Aurescu.
 
 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii