Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri europene George Ciamba la Paris

ro

29 May, 2015 09:18 778 Marime text
La 28 mai 2015 a avut loc, la Paris, o rundă de consultări bilaterale ale secretarului de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, George Ciamba, cu omologul francez, Harlem Désir.
 
Agenda discuţiilor a fost deschisă de un schimb de opinii privind stadiul relaţiei bilaterale dintre România şi Franţa, care a cunoscut o dinamică accentuată, la nivel politic, la începutul anului în curs, prin cele două vizite la Paris ale Preşedintelui României (10 februarie 2015) şi ministrului afacerilor externe (23 februarie 2015). Cei doi secretari de stat au trecut în revistă principalele aspecte rezultate din discuţiile bilaterale din capitala franceză, din luna februarie, evidenţiindu-se angajamentul celor două părţi în transpunerea în practică a deciziilor convenite cu acest prilej şi, în consecinţă, în dezvoltarea şi diversificarea relaţiei bilaterale şi Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. A fost convenită menţinerea unui dialog aprofundat, în pregătirea viitoarelor evenimente de nivel înalt al agendei bilaterale, din a doua parte a anului în curs şi din 2016. Printre proiectele concrete trecute în revistă de cei doi interlocutori s-au numărat preconizatele activităţi de marcare, în România şi în Franţa, în 2018, a centenarului Marii Uniri de la 1918, care a consfinţit bazele României moderne.  
 
Consultările s-au axat în principal pe temele de actualitate ale agendei europene, printre care: întărirea securităţii la nivel european, în contextul combaterii terorismului; evoluţii privind migraţia în Uniunea Europeană; Fondul european pentru investiţii strategice, alte aspecte economice, inclusiv situaţia din Grecia şi Zona euro; vecinătatea estică şi, în plan mai general, evaluarea politicii de vecinătate; energie şi schimbări climatice. De asemenea, cei doi demnitari au avut un schimb de opinii privind obiectivul Marii Britanii de renegociere a relaţiei cu UE şi eventuale implicaţii asupra procesului de integrare europeană.
 
În contextul subiectului privind combaterea terorismului, secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a prezentat o serie de argumente care susţin obiectivul legitim al României privind aderarea la Spaţiul Schengen, subsumate perspectivei principale potrivit căreia ţara noastră are o contribuţie substanţială, netă la întărirea securităţii în plan european.
 
Referindu-se la Fondul european pentru investiţii strategice, cei doi oficiali au subliniat importanţa acestui proiect ambiţios al Comisiei Europene, care trebuie transpus cât mai curând în practică, pentru a putea contribui în mod efectiv la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă. Partea română a susţinut o distribuţie echitabilă a proiectelor în cadrul UE.    
 
În contextul în care Franţa şi România sunt co-iniţiatoare, la nivel UE, ale Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, cei doi secretari de stat au avut un schimb de opinii asupra situaţiei din această ţară, inclusiv asupra aspectelor rezultate în urma Summit-ului de la Riga al Parteneriatului Estic. A fost subliniată necesitatea continuării eforturilor de susţinere a reformelor în plan intern, inclusiv cele care decurg din transpunerea în practică a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeana.
 
Cu privire la evoluţiile din Ucraina şi, in context, relaţiile Uniunii Europene cu Federaţia Rusă, secretarul de stat George Ciamba a semnalat importanţa aplicării rapide şi necondiţionate a Acordurilor de la Minsk din 12 februarie 2015, în vederea soluționării politice a conflictului din Ucraina. A reafirmat, totodată, poziţia României favorabilă menţinerii regimului de sancţiuni, în contextul actual, apreciind că acesta constituie o pârghie eficientă, care trebuie menţinută.  
 
Referitor la obiectivul Marii Britanii de renegociere a relaţiei cu UE, cei doi demnitari au subliniat ataşamentul faţă de cadrul legislativ actual şi au reamintit importanţa neafectării drepturilor şi principiilor fundamentale ale UE. De asemenea, au evidenţiat necesitatea concentrării eforturilor UE pe subiecte de interes prioritar pentru cetăţenii europeni cum ar fi relansarea creşterii economice, crearea de locuri de muncă şi asigurarea securităţii UE.

 
 
 
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii