Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment privind criminalistica nucleară, organizat de România în marja primei sesiuni a Comitetului Pregătitor al Conferinţei de Evaluare a Tratatului de Neproliferare Nucleară

ro

04 May, 2017 17:52 1310 Marime text
La 4 mai 2017, la Viena, s-a desfăşurat evenimentul Nuclear Detectives to the Rescue: The Role of Nuclear Forensics in the Fight against Nuclear Terrorism, organizat de România în marja primei sesiuni a Comitetului Pregătitor al Conferinţei de Evaluare a Tratatului de Neproliferare Nucleară (2-12 mai 2017, Viena).

Prin acest eveniment, România a dorit să sublinieze rolul deosebit de important jucat de criminalistica nucleară în arhitectura globală de securitate nucleară şi în combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare/radioactive şi, implicit, a terorismului nuclear.

Reuniunea a fost deschisă şi moderată de Reprezentantul Permanent al României la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, care a trecut în revistă planurile naţionale din domeniul criminalisticii nucleare, realizate prin intermediul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH): dezvoltarea unei biblioteci de criminalistică nucleară; echiparea laboratorului naţional de criminalistică nucleară; elaborarea unui Plan Naţional de Răspuns la Incidente de Trafic Ilicit cu Materiale Nucleare şi Radioactive etc. 

Evenimentul a beneficiat de expertiza directorului Diviziei pentru Securitate Nucleară din cadrul AIEA, Raja Adnan, precum şi de intervenţii din partea reprezentanţilor Iniţiativei Globale pentru Combaterea Terorismului Nuclear (GICNT), Centrului de la Viena pentru Dezarmare şi Neproliferare (VCDNP), Dr. Laura Rockwood şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), Dr. Nicolae Mărginean.

În context, reprezentanţii AIEA şi ai SUA au salutat activitatea României în combaterea terorismului nuclear prin implicarea în GICNT şi, în mod special, în dezvoltarea criminalisticii nucleare.    
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii