Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:52 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu președintele Consiliului Reprezentanților al Republicii Irak, dr. Saleem Abdullah Ahmad Naser al-Jubouri

ro

08 May, 2017 15:52 4394 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit luni, 8 mai 2017, pe dr. Saleem Abdullah Ahmad Naser al-Jubouri, președintele Consiliului Reprezentanților al Republicii Irak, cu ocazia vizitei oficiale în România.
Șeful diplomației române a salutat prezența la București a președintelui legislativului irakian, subliniind importanța diplomației parlamentare, drept instrument care contribuie la consolidarea relaţiilor politice şi economice dintre state.
Întâlnirea a prilejuit reafirmarea de către cele două părți a voinței și interesului reciproc de revigorare a relației bilaterale în ansamblul său, fiind evidenţiat interesul pentru dezvoltarea dialogului politic, care să permită şi să încurajeze avansarea relaţiilor dintre România și Irak.
În vederea fructificării potențialului existent al relațiilor economice bilaterale, șeful diplomației române a evidențiat necesitatea continuării demersurilor privind organizarea celei de a XIV-a sesiuni a Comitetului Mixt Româno - Irakian de Cooperare Economică, Comercială și Tehnică, importanța intensificării schimburilor comerciale, precum și interesul companiilor românești de a se implica în proiecte destinate refacerii și consolidării infrastructurii Republicii Irak.
Dr. Saleem Abdullah Ahmad Naser al-Jubouri a transmis disponibilitatea autorităților parlamentare irakiene pentru sprijinirea eforturilor  de consolidare a  relației bilaterale, precum și în ceea ce privește dezvoltarea de noi proiecte în domenii precum educația și formarea.
Ministrul Teodor Meleșcanu și președintele Consiliului Reprezentanților al Republicii Irak au avut, de asemenea, și un schimb de opinii privind teme regionale de interes comun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii