Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu ambasadorul Michael Christides, Secretar General al PERMIS OCEMN

ro

04 Apr, 2017 14:44 2226 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut la 4 aprilie 2017, la Istanbul, o întrevedere cu secretarul general al Secretariatului OCEMN, ambasadorul Michael Christides. Cu această ocazie, secretarul de stat George Ciamba a vizitat noul sediu al Organizaţiei, care găzduieşte Secretariatul Internaţional începând din 27 martie 2017.

Pe agenda întrevederii s-au aflat teme privind principalele repere în evoluţiile curente din cadrul OCEMN, progresele realizate în procesul de eficientizare şi creştere a vizibilităţii strategice a Organizaţiei în contextul Summit-ului aniversar ce va avea loc la 22 mai 2017, precum şi modalităţile de dezvoltare a cooperării economice între statele membre în domeniile prioritare de interes comun.
Secretarul de stat George Ciamba a reconfirmat angajamentul României pentru consolidarea palierului economic al cooperării inter-guvernamentale regionale la Marea Neagră, precum şi disponibilitatea de a continua să sprijine activ continuarea procesului de eficientizare a Organizaţiei, pe baze consensuale şi de implementare a obiectivelor prioritare trasate prin Agenda Economică pentru un Parteneriat Întărit (2012).

Totodată, demnitarul român a subliniat importanţa identificării viitoarelor obiective strategice în contextul momentului aniversar din 2017 - când se vor marca 25 de ani de la înfiinţarea OCEMN - precum şi necesitatea creşterii conectivităţii între statele membre printr-o cooperare mai dinamică în domeniile sectoriale de interes comun.

Cu acest prilej, secretarul de stat George Ciamba a apreciat, de asemenea, că o interacţiune mai substanţială cu Uniunea Europeană este în măsură să contribuie la impulsionarea consolidării cooperării economice şi a proiectelor regionale în bazinul Mării Negre.
Michael Christides a adresat mulţumiri demnitarului român pentru angajamentul constant al României faţă de cooperarea regională în cadrul OCEMN şi a manifestat apreciere pentru contribuţia la creşterea profilului OCEMN în regiune.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii