Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
10:43 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate, Frank Rose

ro

12 Dec, 2016 11:42 1424 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, a avut astăzi, 12 decembrie, o întrevedere cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate, Frank Rose. Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele de implementare a principalelor decizii adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, cu accent asupra măsurilor de consolidare a prezenţei aliate pe flancul estic. Au subliniat importanţa deciziei adoptate la nivel înalt în această vară de declarare a capacităţii operaţionale iniţiale a sistemului NATO de apărare antirachetă, prin integrarea facilităţii de la Deveselu. În context, au evidenţiat necesitatea continuării eforturilor pentru atingerea capacităţii operaţionale depline a sistemului NATO.
În cursul discuţiilor, au fost abordate, de asemenea, aspecte de interes referitoare la evoluţiile în domeniul controlului armamentelor, în contextul recent încheiatei reuniuni ministeriale a OSCE de la Hamburg. Secretarul de stat Dan Neculăescu a exprimat susţinere pentru lansarea unui dialog structurat pe această temă în cadrul OSCE, în vederea modernizării instrumentelor relevante, pe baza principiilor existente şi îndeplinirii angajamentelor asumate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii