Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniță cu negociatorul-șef al Republicii Serbia pentru aderarea la Uniunea Europeană, Tanja Miščević
Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniță cu negociatorul-șef al Republicii
22 Feb, 2016 18:25
ZIUA de Constanta
769
Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniță a primit-o astăzi, 22 februarie 2016, pe Tanja Miščević, secretar de stat și negociator-șef al Republicii Serbia pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Oficialul român a apreciat progresele înregistrate de Serbia în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană și a reiterat sprijinul României în acest parcurs european, cu respectarea angajamentelor subsumate criteriului politic și a obligațiilor asumate la nivel internațional de statul vecin. Totodată, a reafirmat disponibilitatea autorităților române de a oferi asistență tehnică și de a împărtăși bune practici, pe baza expertizei proprii din perioada pre și post-aderare.
În cadrul discuțiilor, demnitarul român a evidențiat importanța protejării și respectării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, ca parte componentă a criteriilor de la Copenhaga, precum și responsabilitatea autorităților române și sârbe în consolidarea rolului celor două minorități în ansamblul relației bilaterale. În context, a subliniat faptul că formatul de lucru al Comisiei Mixte Interguvernamentale pentru protecţia minorităţilor naționale reprezintă cadrul optim de cooperare pentru realizarea unor pași concreți în direcția implementării protocolului bilateral privind protecţia minorităţilor naţionale.Oficialul român a apreciat progresele înregistrate de Serbia în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană și a reiterat sprijinul României în acest parcurs european, cu respectarea angajamentelor subsumate criteriului politic și a obligațiilor asumate la nivel internațional de statul vecin. Totodată, a reafirmat disponibilitatea autorităților române de a oferi asistență tehnică și de a împărtăși bune practici, pe baza expertizei proprii din perioada pre și post-aderare.
Negociatorul-șef sârb a apreciat sprijinul României în procesul de aderare și a exprimat încrederea că negocierile vor intra într-o fază decisivă, care să permită deschiderea de noi capitole în timpul Președinției olandeze a Consiliului Uniunii Europene. În acest context, a prezentat Planul dedicat de Acțiune pentru minoritățile naționale, subsumat capitolului 23 Justiție și libertăți fundamentale, și a manifestat deschiderea pentru a avea un schimb de opinii cu partea română pe această temă și pentru stabilirea unui dialog periodic pe tema justiției și a statului de drept, din perspectiva experiențelor pozitive ale României în domeniu.
Informaţii suplimentare:
Oficialul sârb întreprinde o vizită în România în perioada 22-23 februarie 2016, în cadrul unei serii de deplasări la Bruxelles și în capitale ale statelor-membre din regiune, cu scopul de a prezenta măsurile adoptate de autoritățile sârbe în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii