Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:28 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La “Sănătate cu Stil” aflaţi cum se tratează "boala urâţeniei închipuite"

ro

29 May, 2015 18:42 1106 Marime text
Dismorfofobia, numită şi “boala urâţeniei închipuite”, hipertiroidia şi ulcerul gastric sunt câteva dintre afecţiunile despre care vă va vorbi Eugenia Foarfecă duminică, 31 mai, de la ora 10:00, în emisiunea “Sănătate cu Stil”, de la Prima TV.
 
"Am fruntea prea lată, nasul prea mare, sunt adus de spate şi am pielea mult prea albă”, sunt câteva dintre cele mai des întâlnite nemulţumiri legate de aspectul fizic. Uneori acestea se transformă în obsesie, care duce la o afecţiune serioasă numită dismorfofobie, o boală în care pacientul are impresia că înfăţişarea lui corporală prezintă o diformitate. Ce ar trebui să faceţi atunci când vă năpădeşte "boala urâţeniei închipuite", aflaţi de la psihologul Simona Ghinea. Tot de la doamna psiholog veţi afla ce anume aveţi de făcut, astfel încât să nu vă răsfăţaţi prea mult copilul. Veţi afla ce atitudine ar trebui să aveţi atunci când cei mici fac boacane sau când se tăvălesc pe jos în magazine, dacă nu le cumpăraţi jucăria dorită.
 
Şi pentru că multe doamne au probleme cu glanda tiroidă, Eugenia Foarfecă va dezbate pe larg acest subiect în emisiunea “Sănătate cu Stil”. Cele mai întâlnite două tulburări ale glandei tiroide sunt hipo şi hipertiroidia. Care sunt cauzele apariţiei lor, dar şi care sunt modalităţile de prevenţie şi tratament, aflaţi duminică, 31 mai, la Prima TV.
 
Şi tot atunci, Eugenia Foarfecă vă spune care sunt simptomele care prevestesc gastrita sau ulcerul gastric, cum vă poate ajuta spinning-ul să fiţi în formă maximă, dar şi care sunt miturile în care femeile cred orbeşte, atunci când vine vorba de podoaba capilară.
 
Aşadar, nu rataţi emisiunea “Sănătate cu Stil” duminică, 31 mai, de la ora 10:00, la Prima TV.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii