MAE Atenționare de călătorie Menținerea pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic și / sau derivat din vaccin
MAE: Atenționare de călătorie Menținerea pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic și / sau
05 Apr, 2021 23:34
ZIUA de Constanta
1420
Marime text
- Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - Comitetul de Urgență al IHR (International Heath Regulation) a decis prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională (USPII), în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic și / sau derivat din vaccin.
În urma evaluării de risc, care ține cont de zona de călătorie, durata șederii, activitățile desfășurate și antecedentele vaccinale, s-a actualizat lista cu ţările pentru care se solicită vaccinarea antipoliomielită, astfel: Republica Islamică Afganistan, Republica Islamică Pakistan, Malaysia, Republica Filipine și Republica Yemen.
Pentru cetățenii care nu au fost vaccinați anti polio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgență, chiar înaintea acesteia.
Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internațional de vaccinări (conform Regulamentului Sanitar Internațional 2005) și va însoți documentele de călătorie.
Este posibil ca persoanele care intenționează planificarea unei călătorii să nu aibă dreptul să părăsească teritoriul acestor țări, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. Pentru evitarea acestor situații, cetățenilor din ţările respective, care călătoresc spre România, li se va solicita carnetul internațional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării.
Vaccinarea se recomandă acelor persoane care călătoresc spre și dinspre: Republica Angola, Republica Benin, Burkina Faso, Republica Camerun, Republica Central Africană, Republica Ciad, Coasta de Fildeș, Republica Guineea, Republica Democratică Congo, Uniunea Comorelor, Republica Arabă Egipt, Republica Federală Democratică a Etiopiei, Republica Ghana, Republica Islamică Iran, Republica Liberia, Republica Filipine, Republica Mali, Malaysia, Republica Niger, Republica Federală Nigeria, Republica Federală Somalia, Republica Sudan, Republica Sudanul de Sud, Republica Togoleză, Republica Arabă Egipt, Republica Tadjikistan și Republica Sierra Leone.
Specialiștii din cadrul structurilor de sănătate publică din domeniul de implementare al Regulamentului Sanitar Internațional - 2005 reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internațional se constituie în continuare drept un risc, iar OMS actualizează periodic „Lista țărilor pentru care se cere vaccinarea anti polio”, după primirea rapoartelor din țările respective.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet dedicate: http://www.cnscbt.ro/index.php/polio, http://www.who.int/en/, http://www.who.int/ihr/9789241596664/en, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/home_en, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii