MAE Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Regatului Suediei, Tobias Billström
MAE:Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Regatului
12 Jan, 2024 15:16
ZIUA de Constanta
541
Marime text
12 ianuarie 2024
Comunicat de presă
Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Regatului Suediei, Tobias Billström
Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Regatului Suediei, Tobias Billström
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut vineri, 12 ianuarie 2024, la Vilnius, o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe al Regatului Suediei, Tobias Billström, în marja participării la reuniunea „Snow Meeting” (Trakai, 11-12 ianuarie 2024).
În planul cooperării bilaterale, ministrul Luminița Odobescu a salutat dinamica dialogului politico-diplomatic susținut din ultima perioadă și a evidențiat perspectivele de dezvoltare a cooperării economice și sectoriale, cu accent pe domenii precum apărare, energie, protecția mediului, cercetare și dezvoltare.
În contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, cei doi interlocutori au subliniat importanța menținerii unității și solidarității europene în sprijinul Ucrainei. Totodată, ministrul român a evidențiat necesitatea coordonării în continuare în vederea sprijinirii partenerilor vulnerabili din regiune, în special Republicii Moldova.
Ministrul român de externe a evidențiat, în context, deciziile istorice luate la recentul Consiliu European din decembrie 2023, în special cu privire la deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova. În context, a subliniat necesitatea menținerii unei dinamici pozitive pentru întregul proces de extindere, bazat pe meritele individuale ale candidaților și pe atașamentul statelor candidate față de valorile europene, acest lucru fiind valabil în egală măsură pentru partenerii estici și pentru candidații din Balcanii de Vest.
Ministrul Tobias Billström a felicitat România pentru adoptarea recentă de către Consiliul UE a Deciziei de aplicare a acquis-ului Schengen, care permite ridicarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime, și a exprimat sprijinul ferm al guvernului suedez pentru parcurgerea cât mai rapid și a etapei finale în procesul de aderare.
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu și-a exprimat speranța că procesul de aderare a Suediei la NATO, susținut ferm și activ de către România, se va finaliza cât mai curând posibil. În context, și-a exprimat încrederea că, după aderare, Suedia va avea o contribuție importantă la întărirea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO.
Ministrul român a transmis omologului suedez invitația de a face o vizită la București în perioada următoare, aceasta fiind acceptată cu plăcere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii