MAE Participarea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia
MAE:Participarea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”,
19 Apr, 2024 12:22
ZIUA de Constanta
451
Marime text
19 aprilie 2024
Comunicat de presă
Participarea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia
Secretarul de stat pentru relația cu Institutul Cultural Român și politici culturale, Andrei Novac, a participat, în perioada 17 – 18 aprilie 2024, la evenimentele de inaugurare a proiectului „What Work Is / Ce este munca” al artistului Șerban Savu, curatoriat de Ciprian Mureșan. Proiectul reprezintă România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia.
Prezentarea componentei proiectului lui Şerban Savu care va consta în realizarea unui mozaic de mari dimensiuni, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a avut loc miercuri, 17 aprilie. Evenimentul a fosut urmat de dezbateri publice. Joi, 18 aprilie 2024, a avut loc deschiderea expoziției lui Șerban Savu, „What Work Is / Ce este munca”, în Pavilionul României din Giardini della Biennale.
În intervenția sa, secretarul de stat Andrei Novac a subliniat faptul că participarea României la Bienala de Artă de la Veneția, eveniment emblematic în lumea artistică internațională, reprezintă o ocazie de a celebra creativitatea incontestabilă a artiștilor români și de asumare a locului important pe care aceștia îl au în artele vizuale contemporane la nivel global.
La vernisajul expoziției au participat Raluca Turcan, ministrul culturii, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, Gabriela Dancău, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Italiană.
Ediția din 2024 a Bienalei se desfășoară în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024, cu previzionare pentru specialiști și presă în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie 2024. Organizatorii reprezentării României la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia sunt Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii