Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:25 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Publicarea rezultatelor procesului de selecție pentru Programul de burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu“, ediția 2023 - 2024

ro

13 Mar, 2024 15:17 628 Marime text
13 martie 2024
Comunicat de presă
Publicarea rezultatelor procesului de selecție pentru Programul de burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu“, ediția 2023 - 2024
 
Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) a publicat lista candidaților selectați pentru cea de-a 17-a ediție a Programului de burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu“, finanțat de MAE și gestionat împreună cu AUF, contribuție majoră a României la dezvoltarea Francofoniei științifice și la creșterea mobilității tinerilor doctoranzi și cercetători francofoni.
În urma apelului la candidaturi pentru anul universitar 2023-2024, lansat de AUF la 30 octombrie 2023, au fost admise 566 de dosare de candidatură, a căror evaluare științifică a fost realizată de experți desemnați din cadrul universităților și instituțiilor de învățământ superior din România, membre AUF și înscrise la acest program.
La finalul procesului de selecție, au fost acordate 120 de burse (67 doctorale și 53 postdoctorale) pentru candidați care provin din 27 de state francofone: Algeria, Benin, Bulgaria, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Canada, Ciad, Comore, Congo, Coasta de Fildeș, R.A. Egipt, Franța, Gabon, Georgia, Guineea, Madagascar, Mali, Maroc, Niger, Republica Centrafricană, R.D. Congo, Republica Moldova, Senegal, Togo, Tunisia și Ungaria.
Programul „Eugen Ionescu” permite tinerilor doctoranzi și cercetători francofoni din întreaga lume să beneficieze de o bursă de cercetare de trei luni, într-una dintre instituțiile de învățământ superior partenere din România.
Programul bursier se va derula în perioada 1 mai - 31 iulie 2024, într-una dintre cele 25 de universități și instituții de învățământ superior membre AUF înscrise la această ediție a programului: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea Transilvania din Braşov, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Institutul National pentru Fizica Materialelor, Institutul National pentru Fizica Laserelor, Plasmei si Radiațiilor, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Informații detaliate sunt accesibile la https://www.auf.org/nouvelles/actualites/bourses-de-recherche-doctorale-et-postdoctorale-eugen-ionescu-roumanie-resultats-de-lappel-2023-2024.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii