Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Republica Franceză – Circulație feroviară, transport public și zboruri perturbate de grevă generală

ro

11 Oct, 2023 10:57 616 Marime text
11 octombrie 2023
 
Atenționare de călătorie
Republica Franceză – Circulație feroviară, transport public și zboruri perturbate de grevă generală
 
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că vineri, 13 octombrie 2023, este prevăzută o grevă generală, la nivel național, context în care sunt așteptate perturbări ale circulației feroviare naționale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) și internaționale (Thalys, Eurostar). Detalii privind circulația trenurilor pot fi consultate pe site-urile: https://www.sncf.com/fr, https://www.sncf-connect.com/train/greve, https://www.thalys.com/fr/fr/info-trafic/34482, https://www.eurostar.com/fr-fr/voyage/info-trafic/perturbations.
De asemenea, transportul public urban va fi perturbat ca urmare a devierilor unor linii din cauza manifestațiilor planificate în orașe. În regiunea pariziană, sindicatul CGT RATP a depus un preaviz de grevă pentru perioada 12 octombrie 2023, orele 19:30 - 14 octombrie 2023, ora 07:00.
Autoritățile franceze recomandă cetățenilor să consulte site-urile rețelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum și site-ul RATP: https://www.ratp.fr/, pentru detalii privind circulația din regiunea pariziană.
Totodată, Direcția Generală a Aviației Civile (DGAC) a informat că sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT) a lansat un apel la grevă pentru ziua de vineri, 13 octombrie 2023. Astfel, este prevăzută o reducere cu 40% a zborurilor de pe aeroportul Paris-Orly, o reducere cu 20%  a programului de zbor pe aeroportul Marseille-Provence și cu 15% pe aeroportul Paris-Beauvais, ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian. 
Pasagerii sunt sfătuiți să se informeze la companiile aeriene în legătură cu eventuale întârzieri/anulări ale zborurilor:
https://www.parisaeroport.fr/
https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols/compagnies-aeriennes
https://www.aeroportparisbeauvais.com/passagers
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:
• Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
• Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

• Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
• Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii