MAI Mobilizarea maximă a fost asigurată în Noaptea dintre Ani
MAI:Mobilizarea maximă a fost asigurată în Noaptea dintre Ani
03 Jan, 2024 16:05
ZIUA de Constanta
665
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 4 din 3 ianuarie 2024
Astăzi, 3 ianuarie 2024, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri au susținut o declarație de presă privind măsurile dispuse la nivel național pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și rezultatele obținute în minivacanța prilejuită de Revelion
Regăsiți, mai jos, declarația purtătorului de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, cu principalele măsuri și rezultate.
„Permiteți-mi să încep această declarație de presă cu tradiționalul La mulți ani și să vă urez să aveți un An Nou așa cum vă doriți, lipsit, desigur, de orice fel de incident!
Din punct de vedere al siguranței publice, începutul de an a fost unul normal, fără evenimente grave. De altfel, pe parcursul întregii minivacanțe a fost menținut climatul obișnuit de ordine publică și de aceea doresc să transmit mulțumiri din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne tuturor angajaților care, în aceste zile, și-au făcut datoria cu profesionalism.
Transmit mulțumiri și cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și au fost parteneri ai structurilor MAI în eforturile pentru o minivacanță în siguranță.
Începând de vineri, aproximativ 24.500 de angajați MAI, au fost de serviciu în fiecare zi pentru a preveni faptele ilegale, pentru a fluidiza circulația și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol pentru cetățeni. Dispozitivele și misiunile au fost adaptate, în mod constant, în funcție de evoluția situației din teren.
Pe timpul minivacanței, efectivele MAI au avut în atenție zonele cu risc de producere a unor evenimente nedorite și locurile aglomerate, cu precădere stațiunile turistice, spații în care s-au organizat evenimente publice, cluburi, baruri, dar și punctele de trecere a frontierei, aeroporturile și gările.
În intervalul 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, angajații MAI au desfășurat aproape 14.900 de intervenții de ordine publică în sprijinul cetățenilor și 8.310 misiuni în situații urgență.
Structurile MAI au salvat 85 de persoane din situații critice.
Mobilizarea maximă a fost asigurată în Noaptea dintre Ani, mai ales cu ocazia evenimentelor publice la care au participat peste 660 de mii de persoane.
Din punct de vedere al numărului de participanți, cele mai importante au avut loc în Parcul Titan din municipiul București cu 40.000 de persoane; în Piața Unirii din Oradea cu 30.000 de persoane și în Piața Mihai Viteazul din Craiova cu 25.000 de persoane.
Prezența activă a efectivelor MAI a contribuit la desfășurarea în siguranță a acestor evenimente.
Pe timpul evenimentelor organizate în Noaptea de Revelion, echipajele MAI au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale și amenzi de peste 11.300 de lei și au întocmit 9 dosare penale.
Pe parcursul întregii minivacanțe, structurile de ordine publică au aplicat aproximativ 23.900 de sancțiuni contravenționale și au întocmit 4.430 dosare penale, dintre care 39 în legătură cu utilizarea sau comercializarea ilegală de articole pirotehnice. 1.103 autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant.
Comparativ cu precedenta minivacanță prilejuită de trecerea dintre ani, numărul infracțiunilor comise cu violență a fost mai mic cu 9,1 %.
Aproximativ 1.400 polițiști rutieri au fost prezenți, în fiecare zi, pe drumurile aglomerate și cu risc de producere a unor accidente grave, manifestând toleranță zero față de cei care au încălcat regulile de circulație și au pus în pericol propria siguranță sau pe cea a celorlalți participanți la trafic.
787 de persoane au fost depistate la volan depășind viteza legală, 358 conducând după ce au consumat băuturi alcoolice, iar 63 după ce au consumat substanțe interzise.
În total, echipajele rutiere au aplicat peste 8.400 de sancțiuni contravenționale și au constatat 479 de infracțiuni.
Pentru monitorizare și semnalarea problemelor din trafic, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au survolat cele mai aglomerate drumuri naționale și autostrăzi.
Eforturile structurilor MAI pentru creșterea gradului de siguranță rutieră au contribuit la scăderea cu 42 % a numărului de accidente grave și cu 35,2 procente a numărului de persoane decedate, față de precedenta minivacanță prilejuită de trecerea dintre ani.
Chiar dacă oficial minivacanța s-a încheiat pentru majoritatea românilor, structurile MAI vor rămâne mobilizate pentru protecția cetățenilor și în perioada următoare când vor fi organizate evenimente publice de amploare și se vor înregistra creșteri ale valorilor de trafic în contextul unor sărbători importante: Boboteaza, Sfântul Ion, Crăciunul pe rit vechi.
O prioritate a perioadei ce urmează este asigurarea fluenței tranzitului de persoane și vehicule prin punctele de trecere a frontierei, concomitent cu respectarea standardelor europene de control.
Reamintim că pe site-ul Poliției de Frontieră cetățenii se pot informa cu privire la timpul mediu de așteptare din fiecare punct de trecere pentru a-și putea configura traseul de deplasare în funcție de punctul de control mai apropiat și mai puțin solicitat.
Pe timpul acestei minivacanțe, punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate de aproape 900.000 de persoane și peste 211.000 de mijloace de transport.
Vă mulțumesc! ”
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii