Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
23:35 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Externe precizări privind incidentul produs în stațiunea Stresa

ro

23 May, 2021 23:27 1298 Marime text
  • Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Torino, s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în mass-media din România referitoare la incidentul produs la data de 23 mai a.c., în stațiunea Stresa, regiunea Piemont și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, pentru a obține informații cu privire la identitatea persoanelor afectate.

MAE precizează că, până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat oficiul consular cu privire la existența unor cetățeni români printre victime, iar la nivelul consulatului general nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.

Potrivit datelor preliminare obtinute de reprezentanții Consulatului General al României la Torino de la autoritățile locale, până la acest moment, au fost identificate 10 din 13 victime, nefiind, deocamdată, confirmată prezența unor cetățeni români în rândul acestora.

Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situația și continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Torino: +39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 18 95 83 90, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +39 338 756 8134.

Potrivit informatiilor aparute in spatiul public bilanțul persoanelor decedate în urma căderii unei telecabine în Stresa, din stațiunea balneară Piemont, a urcat la 12 persoane, transmite AFP.

"Numărul victimelor a crescut la 12 morţi. Iar bilanţul ar putea creşte în continuare, din păcate", a anunța serviciul de salvare montană, pe Twitter.


Totodată, doi copii sunt spitalizaţi în stare gravă.

Accidentul a survenit la ora locală 12.30 și a fost provocat de ruperea unui cablu, pe partea cea mai înaltă a traseului. Telecabina a căzut într-o zonă împădurită și abruptă, ceea ce îngreunează accesul echipelor de salvare.

Telefericul face legătura, în doar 20 de minute, între localitate Stresa și Muntele Mottarone. Aceasta oferă turiștilot o privelileștie minunată asupra Alpilor și a lacului Maggiore, de la circa 1.500 de metri înălțime. Acesta a fost închis timp  de 2 an, în perioada 2014-2016, pentru reparații.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii