Ministerului Afacerilor Externe salută aniversarea a 70 de ani de la semnarea Cartei ONU

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea a 70 de ani de la semnarea, la San Francisco, la 26 iunie 1945, a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), document fundamental şi definitoriu pentru organizarea politică a relaţiilor internaţionale, după experienţa tragică a celui de-Al Doilea Război Mondial.
 
În ciuda enormelor provocări şi multiplelor transformări pe care le-a cunoscut, de-a lungul celor 7 decenii, comunitatea internaţională, Carta ONU s-a dovedit a fi un document flexibil şi vizionar, destinat menţinerii păcii şi prevenirii unei noi conflagraţii mondiale.
 
„Pe parcursul celor 70 de ani, relevanţa Cartei ONU a fost pusă în evidență de schimbările geopolitice din relațiile internaționale. Totodată, valoarea acestui document fondator s-a dovedit în condiţiile dinamicii impuse de procesul decolonizării, de implicaţiile Războiului Rece, de globalizarea economică, contribuind la promovarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept. Evoluţia numărului de membri ai ONU - de la 51 state fondatoare la 193 în prezent - vorbeşte de la sine despre actualitatea şi importanţa Cartei, care a permis ONU să-şi consolideze vocaţia universală şi legitimitatea pe cele trei mari paliere de acţiune: pacea şi securitatea internaţionale, dezvoltarea şi drepturile omului, precum şi statutul de cea mai cuprinzătoare organizaţie de cooperare internaţională şi principală sursă de drept internaţional”, a declarat, cu acest prilej, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.
 
Aderarea României la ONU, în 1955, a fost rezultatul aspiraţiei naţionale pentru valorile universale ale Organizației, în concordanță cu interesele României pe plan internaţional.
 
Aniversarea a 70 de ani de la semnarea Cartei ONU oferă Ministerului Afacerilor Externe ocazia de a reitera ataşamentul României – care aniversează în acest an 60 de ani de când a devenit stat membru – faţă de obiectivele şi valorile organizaţiei mondiale, precum şi respectul constant faţă de acţiunile instituţiilor din sistemul ONU, ca principal cadru global de cooperare între subiectele de drept internaţional şi de codificare a unor norme de drept internaţional.
 
Informaţii suplimentare
 
Carta ONU nu este doar rezultatul deliberărilor şi negocierilor multilaterale de la Conferinţa de la San Francisco din 1945. Adoptarea sa a fost rezultatul unui proces îndelungat de elaborare, desfăşurat pe aproape tot parcursul războiului, stimulat de viziunea politică a Aliaţilor care au conceput ONU ca pe un instrument fundamental al ordinii postbelice, care să ţină cont de experienţele reuşite şi eşecurile Societăţii Naţiunilor, de noile configuraţii geostrategice şi, mai ales, de ansamblul valorilor civilizaţiei occidentale, atât de profund bulversate de război.
 
Astfel, Declaraţia Comună a Preşedintelui Statelor Unite şi Primului Ministru al Marii Britanii, semnată la 14 august 1941, cunoscută şi sub numele de „Carta Atlantică”, stabilea deja un set de principii fundamentale care aveau să fie reflectate în viitoarea Cartă ONU, printre care securitatea colectivă, mecanismele de reglementare paşnică a disputelor şi cadrul de cooperare economică şi socială. Încă de pe atunci, aceste principii şi-au manifestat forţa de atracţie pentru state din toate continentele în jurul cauzei comune a Aliaţilor şi a servit la izolarea statelor agresoare şi a ideologiei de tip fascist.

 
La 1 ianuarie 1942, Declaraţia Naţiunilor Unite, semnată la Washington de 26 puteri beligerante, a consemnat sprijinul pentru viitoarea Cartă ONU. Ulterior, 21 de alte state au aderat la Declaraţie, alcătuind deja configuraţia membrilor fondatori ai organizaţiei mondiale.
 
A urmat Declaraţia celor Patru Naţiuni, semnată în octombrie 1943 la Moscova de către guvernele Statelor Unite, Marii Britanii, Uniunii Sovietice şi Chinei, primul document prin care semnatarii recunoşteau „necesitatea creării, cât mai curând posibil din punct de vedere practic, a unei organizaţii internaţionale generale, bazate pe principiul egalităţii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace, deschise participării tuturor acestor state, mari sau mici, la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.
 
Ca urmare a acestui angajament formal, în cursul anului 1944, reprezentanţii celor patru mari puteri aliate au elaborat, la Dumbarton Oaks, Washington, un set de Propuneri privind crearea unei Organizaţii Internaţionale Generale. Acestea au cuprins majoritatea clauzelor necesare unei bune funcţionări a viitoarei organizaţii, cu excepţia procedurilor de vot în Consiliul de Securitate.
 
La Conferinţa de la Ialta din februarie 1945, liderii Statelor Unite, Marii Britanii si Uniunii Sovietice au convenit asupra soluţionării punctelor divergente rămase şi au convocat Conferinţa Naţiunilor Unite de la San Francisco. Conferinţa de la San Francisco a început la 25 aprilie 1945, negocierile conducând la finalizarea proiectului Cartei, la 25 iunie, şi semnarea acesteia de către delegaţi ai 50 de state, la 26 iunie 1945. Carta ONU a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, dată considerată oficial Ziua Naţiunilor Unite.
 

La 14 decembrie 1955, Adunarea generală a ONU a decis, prin rezoluţia A/RES/995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.