Ministrul afacerilor externe a reafirmat angajamentul României pentru cooperarea regională la Marea Neagră

16 Apr, 2015 13:12
ZIUA de Constanta
1258
Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit joi, 16 aprilie, pe Secretarul General al Secretariatului Internaţional Permanent al Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, Victor Ţvircun, aflat în vizită de lucru la Bucureşti.
Ministrul afacerilor externe a abordat stadiul implementării obiectivelor sectoriale ale „Agendei Economice, pentru un Parteneriat Întărit în OCEMN (2012)”, pe care România o consideră foarte importantă pentru obiectul principal de activitate al OCEMN şi a propus o procedură de monitorizare a aplicării Agendei la nivelul Înalţilor Funcţionari ai OCEMN. De asemenea, a prezentat o serie de aspecte pregătitoare privind preluarea de către România a mandatului de Preşedinţie-în-Exerciţiu a OCEMN, de la 1 iulie 2015, în semestrul al II-lea al anului.
Ministrul afacerilor externe a reafirmat angajamentul României pentru cooperarea regională la Marea Neagră şi a subliniat contribuţia României la activităţile organizaţiei, în special în domeniile transporturilor, protecţiei mediului, combaterii criminalităţii transfrontaliere şi al cooperării în combaterea evaziunii fiscale.
Demnitarul român a apreciat atenţia acordată de Secretariatul OCEMN implementării Agendei Economice, şi a subliniat importanţa consolidării cooperării cu UE şi a identificării unor proiecte concrete care să fie lansate şi implementate cu Uniunea Europeană, pentru a conferi substanţă interacţiunii OCEMN-UE. De asemenea, a subliniat importanţa creşterii vizibilităţii şi eficienţei OCEMN, obiective pe care România le propune pentru perioada preşedinţiei sale.
Informații suplimentare
Procesul de cooperare la Marea Neagră a fost lansat prin Declaraţia de la Istanbul (25 iunie 1992). În 1998, prin semnarea „Cartei OCEMN”, iniţiativa politică a fost transformată într-o organizaţie internaţională cu caracter regional. În prezent, OCEMN cuprinde 12 state membre, respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi Serbia.
Preşedinţia-în-Exerciţiu este deţinută în semestrul I al anului 2015 de către Republica Moldova.
România deţine coordonarea grupurilor de lucru pentru combaterea criminalităţii (2013-2015) şi protecţia mediului (2014-2016) iar din iulie 2015 va prelua şi coordonarea grupului de lucru privind transporturile. Ţara noastră va exercita al cincilea mandat al Preşedinţiei-în-Exerciţiu rotative a OCEMN în semestrul II 2015.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii