Participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la reuniunea informală Snow Meeting

13 Jan, 2016 21:17
ZIUA de Constanta
1301
Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, va participa, la invitaţia omologului lituanian, Linas Linkevičius, în intervalul 14-15 ianuarie 2016, la reuniunea informală pe teme de politică externă şi securitate Snow Meeting, care va avea loc la Trakai (Lituania). Evenimentul va reuni factori de decizie din domeniul politicii externe şi de securitate din state membre NATO şi UE, exponenţi ai mediului academic şi reprezentanţi de rang înalt ai celor două organizaţii.
Tematica Snow Meeting 2016 se va concentra asupra perspectivelor Summit-lui NATO de la Varşovia (8-9 iulie 2016). Dezbaterile vor aborda stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO din Marea Britanie (septembrie 2014), precum şi rezultatele anticipate ale reuniunii Aliate la vârf de la Varșovia, evoluţia mediului de securitate din vecinătăţile estică şi sudică ale NATO, precum şi răspunsul Alianţei la aceste evoluţii.
Şeful diplomaţiei române va susţine o alocuţiune la dineul de lucru din 14 ianuarie 2016, cu tema “2016 NATO Summit in Warsaw and beyond”.
În contextul participării la eveniment, ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu, va avea, la 14 ianuarie 2016, o întrevedere bilaterală cu omologul lituanian, Linas Linkevičius, discuţiile urmând să abordeze subiecte din sfera relaţiei bilaterale, precum şi dialogul şi cooperarea dintre România şi Lituania în cadrul NATO şi UE.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii