Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:30 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea ministrului Bogdan Aurescu la Conferința internațională de la Cluj dedicată minorităților naționale

ro

30 Apr, 2015 10:07 900 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa joi, 30 aprilie 2015, la Cluj, la Conferința internațională dedicată marcării a 20 de ani de la adoptarea de către Consiliul Europei, respectiv semnarea și ratificarea de către România a Convenției-Cadru pentru protecția minorităților naționale.
Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Universitatea Babeș-Bolyai și marchează aniversarea momentului de acum 20 de ani, când România a fost primul stat care a ratificat documentul Consiliului Europei, la data de 29 aprilie 1995.
Invitatul special al conferinței este Gianni Buquicchio, președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), organism consultativ al Consiliului Europei în domeniul ordinii constituţionale şi al statului de drept.
Conferința își propune să sublinieze rolul deosebit al acestui unic instrument de drept internațional dedicat exclusiv minorităților naționale în promovarea diversității culturale, a interculturalității, a bunei conviețuiri, a toleranței la nivelul societății. Interculturalitatea, ca expresie a dialogului şi influenţelor reciproce, pozitive între culturi, între comunități cu valori culturale diferite, contribuie, fără îndoială, la definirea unui spațiu de conviețuire pașnică, tolerant, integrator, dinamic și creator deopotrivă.
Reprezentanți ai mediului academic, reprezentanți ai minorităților naționale, politicieni vor discuta despre protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din perspectivă istorică, juridică, socio-culturală, precum și despre modelul României în materie de protejare și promovare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, care are ca obiective fundamentale interculturalitatea și participarea activă a minorităților la procesul de luare a deciziilor în viaţa publică.
 
Informații suplimentare:
 
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale reprezintă cel de-al 126-lea instrument juridic al Consiliului Europei, fiind adoptată la Strasbourg, la data de 1 februarie 1995 şi intrând în vigoare la data de 1 februarie 1998. 39 de state sunt părţi la această Convenţie.
Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral cu forţă juridică destinat minorităţilor naţionale. Adoptarea sa a marcat un moment de mare însemnătate în domeniul respectării drepturilor omului, plasând Consiliul Europei în centrul organismelor internaţionale de referinţă în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
România a semnat Convenţia în ziua adoptării acesteia (1 februarie 1995), alături de alte 20 de state europene, gest care a fost apreciat la acel moment ca reflectând un angajament ferm al României în vederea continuării politicilor sale vizând consolidarea regimului juridic de protecţie a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de pe teritoriul său. Din partea României a semnat Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe de la acea vreme.
România a fost primul stat care a ratificat documentul, la data de 29 aprilie 1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11 mai 1995 (în mai puţin de 3 luni de la adoptarea sa).
Primul raport de monitorizare a fost transmis în atenţia Comitetului Consultativ la data de 24 iunie 1999, în prezent, fiind în desfăşurare cel de-al 4-lea ciclu de monitorizare, demarat în decembrie 2014.
Conform ultimei evaluări a Comitetului Consultativ (martie 2012), ”de la ratificarea Convenției cadru, autoritățile [române] au continuat eforturile pentru protejarea minorităților naționale și au menținut o abordare incluzivă de comunicare cu reprezentanții minorităților naționale”. Totodată, în opinia Comitetului, se arată că au fost depuse eforturi numeroase pentru a promova atât dialogul intercultural între majoritate și minoritățile naționale, cât și între diversele minorități naționale.
Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), care este un important organ consultativ al Consiliului Europei, deţine o expertiză consolidată în domeniul protecției persoanelor aparținând minorităților naționale, elaborând o serie de valoroase rapoarte, opinii și studii în această materie.

 
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii